36 de ani de la victoria Științei în fața Fiorentinei
Astăzi, 15 septembrie 2018, se împlinesc 36 de ani de când Universitatea Craiova învingea categoric titrata echipă italiană, Fiorentina, chiar în Bănie. Așa a început, ceea ce urma să fie, o campanie europeană fantastică pentru alb-albaștri.
Ne întoarcem în timp. Mai exact, pe data de 15 septembrie 1982. Se disputa primul tur din Cupa UEFA. Împinsă de la spate de 50.000 de olteni, cea mai frumoasă echipă a tuturor timpurilor, Craiova Maxima s-a impus în fața Fiorentinei. Ungureanu, Cârțu și Balaci au declanșat, pe rând, trei cutremure cu magnitudinea 3,1 pe „Central”. A fost îndeajuns pentru a declanșa fiesta pe străzile din Bănie și a visa cu ochii deschiși la accederea în fazele superioare.
Arbitrul partidei a fost Alexis Ponnet. Antrenorul Științei din acea perioadă, Constantin Oțet a aliniat următorul prim „11”: Lung - Negrilă, Ștefănescu (min. 58 - Ciupitu), Tilihoi, Ungureanu, Balaci, Donose, Țicleanu (min. 83 - Irimescu), Cămătaru, Crișan, Cârțu.
De cealaltă parte, antrenorul italienilor de atunci, Giancarlo De Sisti, a optat pentru următoarea echipă: Galli - Contratto, Ferroni, Pin, Rossi, Antognoni, Massaro, Passarella, Pecci, Bertoni, Graziani.
#ForzaStiinta
Bun venit la Știința, Constantin Gâlcă
Mie, 17 Apr 2024
Constantin Gâlcă este noul antrenor al Universităţii Craiova. Tehnicianul a semnat cu Ştiinţa un contract valabil până la finalul sezonului competițional 2024-2025, cu opțiune de...
Rezultatele obținute de juniorii Științei
Lun, 15 Apr 2024
Rezultatele obținute de juniorii Științei în Liga de Tineret și Liga Elitelor U-17, U-16, U-15 și U-14. De remarcat că puștii de la U-18, U-17, U-16 și U-15 sunt calificați în...
Meciul următor
Dum, 21 Apr 2024
19:00
Sepsi Sf. Gheorghe
Play-off Liga 1
Stadionul Sepsi Arena
DigiSport 1, Prima Sport, Orange Sport
Newsletter
Scrie-ne!
Datele personale colectate în formularul de mai sus vor fi folosite exclusiv pentru îmbunătățirea calității serviciilor noastre, prin luarea la cunoștință a sugestiilor și nemulțumirilor dvs.