Analiza LPF dinaintea celui mai așteptat meci al etapei

Analiza LPF dinaintea celui mai așteptat meci al etapei

Oficialii Ligii Profesioniste de Fotbal au redactat în cursul zilei de astăzi un articol ce face referire la partea statistică a duelurilor Universitatea Craiova - FCSB. Vă redăm articolul integral, mai jos.

„Derby-ul etapei a 9-a le va aduce faţă-n faţă pe Universitatea Craiova şi FCSB, două echipe care au ca obiectiv calificarea în cupele europene. De-a lungul timpului, întâlnirile dintre alb-albaştrii craioveni şi roş-albaştrii bucureşteni au oferit meciuri memorabile, care au transformat duelul în unul de tradiţie al fotbalului românesc.

O singură partidă au pierdut oltenii pe teren propriu în acest sezon, 0-1 cu Sepsi OSK, în rest au trei victorii la limită (3-2 cu Academica, 1-0 cu Chindia, 1-0 cu Astra).

- Aproximativ 10.300 spectatori/meci este media Universităţii pe teren propriu în acest sezon, locul 1 în clasamentul spectatorilor!

Bucureştenii s-au impus în runda precedentă, 2-1 cu Viitorul, şi au oprit o serie negativă de șase meciuri la rând din care scoseseră doar un punct.

Craiovenii au marcat cel puţin un gol în șapte dintre cele opt jocuri din ediţia curentă.

- Patru dintre cele 11 goluri izbutite de Universitatea Craiova au fost înscrise cu capul, trei dintre acestea purtând semnătura lui Mihai Roman II.

FCSB a marcat doar nouă goluri, dintre care opt din acţiune.

- 17 goluri au încasat bucureştenii, șase dintre acestea fiind primite din faze fixe.

De la revenirea fotbalului craiovean pe prima scenă, cele două echipe s-au mai întâlnit de 16 ori în Liga 1, de 13 ori s-au impus roş-albaştrii, un joc s-a terminat cu victoria alb-albaştrilor, iar alte două partide s-au încheiat la egalitate.

- Cea mai mare diferenţă de scor: 13 mai 2017, FCSB - Universitatea Craiova 3-0 şi 29 octombrie 2017, Unversitatea Craiova - FCSB 2-5, cel din urmă fiind şi jocul cu cele mai multe goluri marcate.

- Unicul succes din contul alb-albaştrilor: 21 octombrie 2018, Universitatea Craiova - FCSB 2-1, goluri înscrise de Koljic, Fedele / Kelic - autogol.

- Cea mai recentă întâlnire directă: 5 mai 2019, Universitatea Craiova - FCSB 0-2 (Florin Tănase, Dennis Man).

Mediile de vârstă ale celor două loturi: U Craiova - 24 ani şi 3 luni, a doua cea mai mică din campionat; FCSB - 25 ani şi 5 luni.

- 23 de jucători au bifat minute pentru craioveni în ediţia curentă, dintre care doi integralişti: Mirko Pigliacelli şi Stephane Acka.

- Trei prezenţe în echipa etapei publicată de LPF a strâns Ivan Martic, cele mai multe dintre toţi fundaşii dreapta cu minute în stagiunea actuală.

- Două meciuri a bifat Ştefan Baiaram în tricoul alb-albaştrilor, el fiind cel mai tânăr jucător cu minute din sezonul în curs (născut pe 31 decembrie 2002).

- FCSB este echipa cu cei mai mulţi jucători utilizaţi - 31, dintre care opt sunt autohtoni născuţi după 1 ianuarie 1998 (locul 1 la acest capitol, la egalitate cu Viitorul).

- Șase goluri a marcat Florin Tănase în carieră în poarta craiovenilor, gruparea din Bănie fiind echipa împotriva căreia a înscris de cele mai multe ori.

Duelul antrenorilor

Partida Universitatea Craiova - FCSB va consemna revenirea lui Victor Piţurcă pe banca tehnică a unei echipe din CASA Liga 1 după aproape nouă ani. Acesta a strâns 191 de meciuri în campionat, 110 încheiate cu victorii, 41 la egalitate şi 40 cu înfrângeri. Cea mai importantă performanţă în principala competiţie internă o reprezintă titlul câştigat cu roş-albaştrii bucureşteni în ediţia 2000/2001.

- Este antrenorul activ cu cea mai bună medie de goluri/meci - 1,92, el fiind urmat de Duşan Uhrin - 1,79 şi Edward Iordănescu - 1,43.

- Doi jucători au câştigat titlul de golgheter al României sub conducerea tehnică a lui Victor Piţurcă: Gheorghe Craioveanu (1994/1995 - 27 goluri) şi Claudiu Răducanu (2002/2003 - 21 goluri).

- A bifat 56 de meciuri oficiale pe banca României, contribuind la ultimele trei calificări ale primei reprezentative la Campionatul European.

De partea cealaltă, Bogdan Argeş Vintilă a debutat ca principal în Liga 1 pe 16 septembrie 2013, în Viitorul - FC Botoşani 0-0. Pe lângă gruparea constănţeană, acesta a mai antrenat-o pe FC Voluntari în șase meciuri din sezonul 2015/2016. În total, palmaresul său cuprinde 43 de jocuri, 13 victorii, 13 remize şi 17 înfrângeri.”

Liga 1 Betano

Meciul următor

Sâm, 30 Mar 2024

21:00

FC Rapid

Play-off Liga 1

Stadionul „Ion Oblemenco”

DigiSport 1, Prima Sport, Orange Sport

Newsletter

Scrie-ne!

Datele personale colectate în formularul de mai sus vor fi folosite exclusiv pentru îmbunătățirea calității serviciilor noastre, prin luarea la cunoștință a sugestiilor și nemulțumirilor dvs.