Analiza LPF dinaintea meciului cu FC Botoșani

Analiza LPF dinaintea meciului cu FC Botoșani

Reprezentanții Ligii Profesioniste de Fotbal au realizat o statistică interesantă a duelurilor directe dintre Știința și Botoșani. Vă redăm textul integral mai jos.

„FC Botoşani - Universitatea Craiova, sâmbătă - 21 noiembrie, ora 19.30

23 octombrie 2020, Gaz Metan - FC Botoşani 1-2 a fost singura victorie reuşită de moldoveni în ultimele opt runde, interval în care au mai înregistrat două remize şi cinci înfrângeri.

- Opt dintre cele 15 goluri înscrise de botoşăneni au fost reuşite în prima repriză.

- Opt dintre cele 17 goluri încasate de elevii lui Marius Croitoru au fost primite din faze fixe.

Doar o înfrângere au suferit craiovenii în actualul an calendaristic din postura de vizitatori, 1-4 cu FCSB (8 martie 2020), în rest au 10 victorii, dintre care șapte la limită.

- Nouă dintre cele 14 goluri marcate de olteni au fost înscrise în deplasare.

- Numai cinci goluri au încasat alb-albaştrii în primele 10 runde, o cifră pe care o mai întâlnim doar în dreptul celor de la CFR Cluj.

Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 16 ori, de șase ori au câştigat moldovenii, de șapte ori s-au impus oltenii, iar alte trei partide s-au terminat la egalitate.

Palmares cu FC Botoşani gazdă: 8 jocuri - 6 victorii FC Botoşani - o remiză - un succes Universitatea Craiova.

- Primul joc a avut loc în stagiunea 2014-2015, când Universitatea Craiova a câştigat pe teren propriu cu 2-1 (1 noiembrie 2014).

- Întâia victorie din contul moldovenilor a venit pe 2 mai 2015, FC Botoşani - Universitatea Craiova 2-0 (marcatori: Acsinte, Batin).

- Doar o singură remiză albă s-a consemnat în disputele directe, pe 12 iulie 2015, pe terenul craiovenilor.

- Cele mai multe goluri în campionat: 16 octombrie 2015, FC Botoşani - Universitatea Craiova 3-2.

- Cea mai recentă întâlnire directă: 19 iulie 2020, FC Botoşani - Universitatea Craiova 0-2, goluri înscrise de Al. Cicâldău şi Gustavo.

 16 străini a utilizat FC Botoşani în primele 10 etape, o cifră pe care o mai întâlnim doar în dreptul celor de la Gaz Metan.

Universitatea Craiova s-a bazat în ediţia curentă pe 25 de jucători, dintre care 20 sunt autohtoni.

Partida va fi transmisă în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.

#SustineStiinta

Liga 1 Betano

Meciul următor

Dum, 21 Apr 2024

19:00

Sepsi Sf. Gheorghe

Play-off Liga 1

Stadionul Sepsi Arena

DigiSport 1, Prima Sport, Orange Sport

Newsletter

Scrie-ne!

Datele personale colectate în formularul de mai sus vor fi folosite exclusiv pentru îmbunătățirea calității serviciilor noastre, prin luarea la cunoștință a sugestiilor și nemulțumirilor dvs.