#BunVenitCarlos | 10 lucruri de știut despre „Predator”

#BunVenitCarlos | 10 lucruri de știut despre „Predator”

A semnat și a efectuat deja două antrenamente în alb-albastrul Științei, alături de noii colegi. 

Noi vă oferim cele mai interesante 10 lucruri pe care ar trebui să le știi despre noul transfer al clubului nostru:

  1. Nu știe ce ar fi făcut dacă nu se apuca de sportul-rege. Juca fotbal pe stradă cu ceilalți copii de vârsta lui și apoi, la 7 ani a decis să dea probe la un club amator din apropierea casei sale.
  2. Tatăl și fratele sunt cei „vinovați” pentru faptul că a devenit fotbalist profesionist. Cu toate că prima oară a ajuns în dreptunghiul verde, el a practicat, până la vârsta de 11 ani, futsalul.
  3. Deși a mai evoluat în alte 3 țări înainte, consideră că se pliază cel mai bine pe stilul de joc din fotbalul românesc. Dovadă că a fost unul dintre cei mai curtați fotbaliști în această pauză de iarnă.
  4. Nu are superstiții mai speciale înaintea jocurilor. „Predator” preferă să asculte muzică în autocar, în drumul către stadion, iar de la vestiare și până pe gazon își spune rugăciunile.
  5. Ascultă rap și R&B, iar în materie de filme preferă dramele și pe cele de acțiune. Cluburile și barurile nu-i plac și ar alege oricând un film bun acasă, în detrimentul unei plimbări în centrul orașului, spre exemplu.
  6. Este plin de tatuaje pe corp, dar cel mai important pentru el se află pe antebrațul mâinii drepte: cuvintele „tată” și „mamă” în limba portugheză. Părinții săi reprezintă o motivație vitală în viața lui și le este dator pentru ceea ce a ajuns în acest moment.
  7. Publicul oltean l-a impresionat la prima sa prezență în #VulcanulDePeOblemenco, menționând faptul că există o presiune enormă din postura de adversar. L-am rugat să descrie Peluza Nord într-un singur cuvânt: „Amazing!” („Extraordinară!”), iar acum este nerăbdător să vadă 30.000 de oameni la meciul cu CFR Cluj.
  8. Este fericit că a fost primit excelent de oamenii din club, stafful tehnic și de noii săi colegi. Se înțelege bine cu toți, în special cu Rocha și Tiago, ambii vorbind portugheza.
  9. Carlos este conștient de faptul că va fi primit foarte bine de suporteri, având în vedere că este un fotbalist nou și va încerca să confirme așteptărilor tuturor. Presiunea nu-l sperie, preferă să vorbească mai puțin în fața camerelor și să demonstreze pe teren.
  10. Nu credea că mâncarea românească poate fi așa de bună, dar bucătăria portugheză rămâne favorita lui. Nu a mai jucat FIFA de mult timp, dar ne-a zis că nu știe să piardă. Să-l credem pe cuvânt sau să-l provocăm la un duel pe PlayStation cu Nicușor Bancu? :)

#CarlosFortes29

Liga 1 Betano

Meciul următor

Joi, 25 Apr 2024

21:45

CFR Cluj

Play-off Liga 1

Stadionul „Ion Oblemenco”

DigiSport 1, Prima Sport, Orange Sport

Newsletter

Scrie-ne!

Datele personale colectate în formularul de mai sus vor fi folosite exclusiv pentru îmbunătățirea calității serviciilor noastre, prin luarea la cunoștință a sugestiilor și nemulțumirilor dvs.