Derbiurile Știința - Dinamo, în cifre

Derbiurile Știința - Dinamo, în cifre

Primul derby din anul 2018 este unul cu o tradiție de peste 50 de ani: Universitatea Craiova înfruntă Dinamo București pe stadionul din Șoseaua Ștefan cel Mare, duminică, ora 20:45.

Liga Profesionistă de Fotbal a analizat, din punct de vedere statistic, primul derby din anul 2018:

„- Prima întâlnire dintre "alb-albaştri" şi "alb-roşi" a avut loc pe 5 noiembrie 1964, când oltenii lui Nicolae Oţeleanu, aflaţi în postura de nou-promovaţi, au dat peste singura echipă din istoria roş-albilor câştigătoare a patru titluri consecutive. S-au impus elevii lui Angelo Niculescu cu 3-1, Frăţilă şi Pârcălab cu o dublă au punctat pentru gazde, în timp ce pentru oaspeţi a înscris Haralambie Eftimie.

- Peste un an a venit şi primul punct scos de "studenţi", 0-0 pe "Tineretului" (31 octombrie 1965). A fost "doar un foc de paie", asta deoarece în returul ediţiei 1965-1966 "alb-roşii" le-au administrat "alb-albaştrilor" cea mai severă înfrângere din istorie, 8-0 la Bucureşti (5 iunie 1966). Frăţilă de trei ori, Haidu, Pârcălab cu câte o dublă şi Mihăilescu-autogol sunt cei care şi-au trecut numele pe tabelă în partida rămasă şi astăzi un reper negativ pentru olteni.

- Primul succes din contul "studenţilor" s-a consemnat abia în al 10-lea meci direct, pe 15 iunie 1969, 1-0 la Craiova (marcator Decebal Neagu), în ultima etapă. 38.000 de spectatori au sărbătorit la final succesul trupei antrenate de Ştefan Coidum, printre elevii acestuia  aflându-se Deselnicu, Velea, Strîmbeanu, Ivan şi Oblemenco.

- În ediţia 1970-1971, s-a consemnat întâia dublă într-un sezon de partea "Ştiinţei" (1-0 la Craiova, 2-1 la Bucureşti). Apoi, în sezonul 1972-1973, cele două au luptat cap la cap pentru campionat. După un final controversat, titlul a mers în "Ştefan cel Mare", provocând dezamăgire în Bănie, dar şi o mare dorinţă de revanşă. Răzbunarea a venit un an mai târziu, când elevii lui Constantin Cernăianu au câştigat pentru prima oară campionatul, devansându-i chiar pe dinamovişti, cei care reuşiseră să scoată trei puncte din patru în confruntările directe. Tot din această perioadă merită amintit un alt duel memorabil, cel din 25 mai 1975, U Craiova - Dinamo 3-0. goluri înscrise de Zoli Crişan - dublă şi Ion Oblemenco. Pe lângă cei doi marcatori, s-au mai aflat în teren Boc, Deselnicu, tinerii Negrilă, Balaci, Ştefănescu, respectiv Cheran, Dinu, Lucescu, Dudu Georgescu, nume care aveau să marcheze fotbalul românesc la finalul anilor 1970 şi începutul anilor 1980. Nu în ultimul rând, partida a fost condusă de Nicolae Rainea, cel mai înalt reper din istoria arbitrajului autohton.

- În campionatul 1980-1981, Craiova lui Oblemenco s-a impus cu 2-0 în tur, pe "Centralul" din Bănie, prin golurile lui Geolgău şi Crişan, succes în urma căruia a preluat  "şefia" clasamentului de la adversari şi a păstrat-o până la final, atunci când, în ultima rundă, oltenii au sărbătorit cucerirea celui de-al treilea titlu cu un meci disputat împotriva dinamoviştilor (scor 1-1). Au urmat două campionate câştigate de "alb-roşi" la ”mustaţă", apoi, uşor-uşor, craiovenii au pierdut teren în faţa rivalei. Aveau să revină în finalul anilor 1980, cu o victorie mare bifată pe 5 noiembrie 1989, 1-0 în Bănie, gol Gheorghe Ciurea.

- 9 octombrie 1988, U Craiova - Dinamo 3-6: meciul cu cele mai multe goluri! După acel joc, tânărul tehnician Sorin Cârţu, aflat la întâia înfrângere în Liga 1, l-a numit căpitan pe Gică Popescu, făcând astfel trecerea de la "Craiova Maxima" la ultima mare echipă care a adus titlul în Bănie.

- 11 mai 1991, Dinamo - U Craiova 1-1, marcatori Damaschin - min 21, respectiv Săndoi - min 11. Bucureştenii ieşeau din lupta pentru campionat, care avea să ajungă pentru a patra oară în Oltenia.

De la revenirea Craiovei pe prima scenă din 2014, cele două s-au mai întâlnit în Liga 1 de nouă ori, fiecare a reuşit câte două victorii, iar cinci meciuri s-au terminat la egalitate. În tot acest interval, craiovenii au scos doar două remize din cele patru jocuri disputate pe terenul roş-albilor.

- Ultima dispută directă: 16 septembrie 2017, Universitatea Craiova - Dinamo 2-2, după ce bucureştenii au condus cu 2-0 până în minutul 75 (marcatori Băluţă, Burlacu / Rivaldinho, Salomao).

Un alt aspect statistic interesant este dat de faptul că vor fi faţă în faţă echipele care au utilizat cei mai mulţi jucători străini în primele 22 de runde, Dinamo 14 fotbalişti (din 29), iar Universitatea Craiova 13 (din 26).

Înfrângerea cu CFR Cluj din 19 noiembrie 2017, 2-0 pentru ardeleni, a fost singura suferită de Dinamo în ultimele șase jocuri disputate în campionat, în rest au patru victorii şi o remiză.

Un singur joc au pierdut oltenii în precedentele șapte deplasări, 0-1 la Botoşani, interval în care au mai înregistrat patru succese şi două rezultate de egalitate.”

#ForzaStiinta

Liga 1 Betano

Meciul următor

Lun, 29 Apr 2024

20:30

FC Rapid

Play-off Liga 1

Stadionul Superbet Arena - Giulești

DigiSport 1, Prima Sport, Orange Sport

Newsletter

Scrie-ne!

Datele personale colectate în formularul de mai sus vor fi folosite exclusiv pentru îmbunătățirea calității serviciilor noastre, prin luarea la cunoștință a sugestiilor și nemulțumirilor dvs.