Omagiu adus lui Amza Pellea
Amza Pellea a fost mereu trup și suflet alături de culorile alb-albaste, iar clubul nostru nu-l va uita vreodată.
La data de 7 aprilie 1931, la Băilești, se naște marele actor Amza Pellea. La ultima aniversare, cea din 1983, gândurile lui Amza se îndreptau spre Știința. Iată ce scria imediat după jocul Universității Craiova de la Lisabona: „Nouăzeci de minute de tensiune enormă. Nouăzeci de minute de tensiune legat la ochi, urmărind doar cu ochii minții desfășurarea meciului, am trăit poate clipele cele mai încordate din viața mea. Universitatea fără Ștefănescu și Balaci avea misiunea extrem de dificilă de a nu permite portughezilor să marcheze pe teren propriu și a îndeplinit-o admirabil. Prezența lui Cămătaru în careul propriu, ca întreaga echipă de altfel, mi-a trezit în minte cuvintele mereu profund emoționante „Pe aici nu se trece!“ Întâmplător sau nu, șapte aprilie este ziua mea de naștere. Nu am primit în viața mea un cadou mai frumos ca această egalitate, pentru care le mulțumesc băieților, urându-le din toată inima izbândă în Cetatea Băniei!“
#AbonatiLaIstorie
Bun venit la Știința, Constantin Gâlcă
Mie, 17 Apr 2024
Constantin Gâlcă este noul antrenor al Universităţii Craiova. Tehnicianul a semnat cu Ştiinţa un contract valabil până la finalul sezonului competițional 2024-2025, cu opțiune de...
Rezultatele obținute de juniorii Științei
Lun, 15 Apr 2024
Rezultatele obținute de juniorii Științei în Liga de Tineret și Liga Elitelor U-17, U-16, U-15 și U-14. De remarcat că puștii de la U-18, U-17, U-16 și U-15 sunt calificați în...
Meciul următor
Dum, 21 Apr 2024
19:00
Sepsi Sf. Gheorghe
Play-off Liga 1
Stadionul Sepsi Arena
DigiSport 1, Prima Sport, Orange Sport
Newsletter
Scrie-ne!
Datele personale colectate în formularul de mai sus vor fi folosite exclusiv pentru îmbunătățirea calității serviciilor noastre, prin luarea la cunoștință a sugestiilor și nemulțumirilor dvs.