Omagiu adus lui Constantin Cernăianu
Astăzi, 12 octombrie 2020, fostul mare antrenor al Universității Craiova din perioada anilor ’70 ar fi împlinit vârsta de 87 de ani.
Cernăianu este antrenorul care a adus primul titlu Universității Craiova. Se întâmpla într-o perioadă în care Steaua și Dinamo își împărțeau supremația în România.
În Bănie a ajuns având deja un titlu în palmares: cel obținut cu Petrolul Ploiești în sezonul 1965-1966. Între anii 1971-1976 este antrenor principal al Universității Craiova cu care câștigă campionatul în sezonul 1973-1974. În paralel este și selecționer al echipei studențești a României, pe care o conduce spre două titluri la Campionatul Mondial Universitar (1972 și 1974). Între anii 1977-1980 este principal și secund al lui Ștefan Kovacs la naționala României. După 1980 a mai antrenat Sportul Studențesc, Steaua, Olympiakos Nicosia și Dinamo, însă marile performanțe ale carierei rămân cele obținute cu Petrolul și Campioana unei mari iubiri.
Nu te vom uita niciodată, Constantin Cernăianu!
Bun venit la Știința, Constantin Gâlcă
Mie, 17 Apr 2024
Constantin Gâlcă este noul antrenor al Universităţii Craiova. Tehnicianul a semnat cu Ştiinţa un contract valabil până la finalul sezonului competițional 2024-2025, cu opțiune de...
Rezultatele obținute de juniorii Științei
Lun, 15 Apr 2024
Rezultatele obținute de juniorii Științei în Liga de Tineret și Liga Elitelor U-17, U-16, U-15 și U-14. De remarcat că puștii de la U-18, U-17, U-16 și U-15 sunt calificați în...
Meciul următor
Dum, 21 Apr 2024
19:00
Sepsi Sf. Gheorghe
Play-off Liga 1
Stadionul Sepsi Arena
DigiSport 1, Prima Sport, Orange Sport
Newsletter
Scrie-ne!
Datele personale colectate în formularul de mai sus vor fi folosite exclusiv pentru îmbunătățirea calității serviciilor noastre, prin luarea la cunoștință a sugestiilor și nemulțumirilor dvs.