Omagiu adus lui Petre Deselnicu
Astăzi, 23 septembrie 2018, cel supranumit Tai-Pan ar fi împlinit vârsta de 72 de ani.
Format de CS Craiova, el a făcut parte din echipa Universității Craiova în perioada 1964-1976. A strâns 246 de meciuri în prima divizie, marcând de 12 ori. A fost campion național cu Universitatea în 1974 și campion mondial universitar.
Despre el, fostul antrenor al Universității, Constantin Cernăianu, spunea: „Petrică, alături de Nelu Oblemenco, au fost stâlpii construcţiei mele la Craiova. Era un luptător, dar şi un om care făcea glume la tot pasul."
Cel mai bun prieten al lui Deselnicu a fost Nelu Oblemenco, despre care spunea: „Pe Nelu l-am pupat mai mult decât pe nevastă-mea. Îl pupam de câte ori dădea gol."
Aurică Beldeanu: „Deselnicu a reprezentat ceva pentru fotbalul craiovean. A fost campion cu Știința, a jucat mulți ani, fiind un jucător emblematic al acestei echipe. L-am cunoscut de la tineretul Universității, am jucat împreună și o finală la Balcaniadă, avem amintiri frumoase împreună. A fost un băiat senzațional, un mare sufletist.”
Constantin Bîtlan: „Am atâtea amintiri cu Petre Deselnicu încât mi-e greu să aleg una. A fost un jucător imens, emblematic pentru fotbalul craiovean. Un oltean autentic, care a condus vestiarul Universității spre primul titlu.”
Nu te vom uita niciodată, Petre Deselnicu!
Bun venit la Știința, Constantin Gâlcă
Mie, 17 Apr 2024
Constantin Gâlcă este noul antrenor al Universităţii Craiova. Tehnicianul a semnat cu Ştiinţa un contract valabil până la finalul sezonului competițional 2024-2025, cu opțiune de...
Rezultatele obținute de juniorii Științei
Lun, 15 Apr 2024
Rezultatele obținute de juniorii Științei în Liga de Tineret și Liga Elitelor U-17, U-16, U-15 și U-14. De remarcat că puștii de la U-18, U-17, U-16 și U-15 sunt calificați în...
Meciul următor
Dum, 21 Apr 2024
19:00
Sepsi Sf. Gheorghe
Play-off Liga 1
Stadionul Sepsi Arena
DigiSport 1, Prima Sport, Orange Sport
Newsletter
Scrie-ne!
Datele personale colectate în formularul de mai sus vor fi folosite exclusiv pentru îmbunătățirea calității serviciilor noastre, prin luarea la cunoștință a sugestiilor și nemulțumirilor dvs.