Veste bună în zi de meci: a semnat și Renato Kelic prelungirea contractului!
Clubul Universitatea Craiova și fundașul Renato Kelic au ajuns la un acord pentru prelungirea contractului scadent în vara lui 2018 cu încă un an, până la 30.06.2019. Îi mulțumim fundașului nostru central croat și îi urăm cât mai multe performanțe în sfântul tricou alb-albastru!
Kelić a început fotbalul la juniorii grupării din prima ligă croată HNK Cibalia. A fost cumpărat de formația Slovan Liberec, câștigând titlul de campion al Cehiei în sezonul competițional 2011 - 2012. A jucat apoi în Italia pentru Padova și în Ungaria la FC Puskas Akademia. I s-a cântat de 45 de ori imnul Croației, purtând banderola de căpitan la toate nivelele importante de juniori, de la Under - 16 la Under - 21. A debutat pentru clubul nostru la data de 10.09.2016, în partida cu CFR Cluj, din deplasare.
În actualul sezon competițional, Kelic a îmbrăcat tricoul Științei în 19 meciuri (17 în sezonul regulat al Ligii I Betano și două în UEFA Europa League contra celor de la AC Milan). A izbutit să marcheze și un gol contra celor de la FCSB, la Severin.
Renato a fost prezent ieri la conferința de presă premergătoare meciului cu CFR Cluj și a declarat scurt și la obiect: „Suntem o familie și ne ajutăm între noi. Sperăm să învingem!”
Statistica duelurilor cu Voluntari
Mar, 26 Ian 2021
Liga Profesionistă de Fotbal a prefațat partida ce va avea loc în această după-amiază, pe stadionul „Anghel Iordănescu”. Vă redăm textul integral mai jos.
Vezi când are loc derby-ul cu Dinamo
Mar, 26 Ian 2021
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul complet al etapei cu numărul 22. Universitatea Craiova - Dinamo București va avea loc sâmbătă, 6 februarie 2021, cu începere de la...
Meciul următor
Vin, 29 Ian 2021
20:00

FC Argeș
Liga 1
Stadionul „Ion Oblemenco”
DigiSport 1, Telekom Sport, Look TV
Clasamentul
# | Echipa | M | P |
---|---|---|---|
1 | FCSB | 18 | 41 |
2 | CFR Cluj | 17 | 37 |
3 | Universitatea Craiova | 18 | 35 |
4 | Sepsi Sf. Gheorghe | 18 | 31 |
5 | Chindia | 18 | 27 |
6 | Academica Clinceni | 18 | 26 |
7 | Viitorul | 18 | 23 |
8 | FC Botoșani | 17 | 21 |
9 | UTA Arad | 18 | 21 |
10 | Gaz Metan | 17 | 20 |
11 | FC Dinamo | 17 | 19 |
12 | FC Argeș | 18 | 18 |
13 | Astra Giurgiu | 18 | 17 |
14 | FC Hermannstadt | 17 | 16 |
15 | FC Voluntari | 18 | 15 |
16 | Politehnica Iași | 17 | 15 |
Newsletter
Scrie-ne!
Datele personale colectate în formularul de mai sus vor fi folosite exclusiv pentru îmbunătățirea calității serviciilor noastre, prin luarea la cunoștință a sugestiilor și nemulțumirilor dvs.