Victorie clară cu Viitorul!

Victorie clară cu Viitorul!

Vârful bosniac a marcat două goluri în victoria clară cu Viitorul: 2-0.

După ce marcasese câte un gol în primele două apariții în tricoul Științei, Elvir Koljic a început ambele reprize cu câte un gol de vârf adevărat: dublă împotriva lui Hagi.

O repriză în care Universitatea a ratat cel puțin 6-7 ocazii mari începe nemaipomenit: acțiune frumoasă a lui Bancu înspre centru, pasă fină pentru Koljic, care, cum se spune în spatele școlilor oltenești, ”a făcut-o pătrată”:  1-0 în minutul 5.

Revenită la sistemul 3-4-3, Știința se simte ca peștele în apă după gol. Mihăilă și Kelic lovesc bara, iar Bărbuț ratează în două rânduri singuri cu Buzbuchi, la faze la care încântă însă cu abilitatea sa tehnică.

Trecuseră doar trei minute din a doua repriză când Koljic făcea 2-0, cu o lovitură senină de cap, după un corner bătut de Cicâldău.

La 2-0 Viitorul începe să-și arate colții și Pigliacelli se remarcă iarăși, în fața lui Voduț și apoi a lui Hagi Jr.

Introdus în minutul 65 în locul lui Mihăilă, Nuno Rocha își face redebutul în fața fanilor olteni cu o acțiune fulminantă în partea stângă, dar și Koljic și Bărbuț și Martic trec aproape de minge, fără să reușească să șuteze.

Până la final Craiova reușește să temporizeze și meciul se încheie fără evenimente semnificative.

Universitatea Craiova se întoarce pe loc de playoff și arată bine pentru derby-ul de la Cluj de lunea viitoare.

Liga 1 Betano

Meciul următor

Sâm, 30 Mar 2024

21:00

FC Rapid

Play-off Liga 1

Stadionul „Ion Oblemenco”

DigiSport 1, Prima Sport, Orange Sport

Newsletter

Scrie-ne!

Datele personale colectate în formularul de mai sus vor fi folosite exclusiv pentru îmbunătățirea calității serviciilor noastre, prin luarea la cunoștință a sugestiilor și nemulțumirilor dvs.