A treia ediție a „Trofeului Corneliu Andrei Stroe”

A treia ediție a „Trofeului Corneliu Andrei Stroe”

Astăzi, 20 iunie 2017, a avut loc cea de a treia ediție a „Trofeului Corneliu Andrei Stroe – Legenda unei legende”.

În cadrul acestui eveniment în care a fost omagiat artizanul echipei de legendă „Craiova-Maxima” au participat mai multe echipe studențești din țară: Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București, Universitatea Constantin Brâncuși împreună Facultatea de Educație Fizică și Sport, ambele din Târgu-Jiu, Centrul Universitar din Drobeta Turnu Severin și Universitatea din Craiova împreună cu Facultatea de Educație Fizică și Sport din Craiova.

Astfel, între reprezentanții acestor instituții a avut loc și un mini-campionat de fotbal pe teren sintetic. În urma rezultatelor obținute în cele șase partide jucate, câștigători au fost studenții Centrului Universitar din Drobeta Turnu Severin. Marele eveniment al acestei zile i-a avut ca protagoniști pe fotbaliștii Old Boys ai echipei de legendă „Craiova-Maxima”. Cârțu, Ungureanu, Donose, Săndoi, Cristescu, Badea și Racolțea i-au avut ca adversari pe profesorii Universității din Craiova într-un meci demonstrativ încheiat cu scorul de 7-5 pentru legendele Științei.

Pavel Badea a declarat: „A fost un meci frumos, însă nu trebuie să uităm pentru ce ne-am întâlnit astăzi aici. Suntem aici pentru a cinsti memoria profesorului Corneliu Andrei Stroe, un om care a făcut istorie în Craiova, ce a format multe echipe ale Universității, ce au obținut mari performanțe. Din păcate, profesorul Corneliu Andrei Stroe a trecut în neființă într-un moment în care proiectul Universității Craiova își punea mari speranțe în dumnealui. Îi mulțumim și îi vom păstra vie amintirea!”

La finalul meciului, Sorin Cârțu a declarat: „Am luat examenul destul de bine cred eu, având în vedere că partida a fost sub controlul nostru. Sebastian Colțescu a fost un arbitru corect în această partidă. La ora actuala nu știu dacă am învinge echipa Stelei din 1986, dar cu siguranță ar fi frumos un astfel de eveniment. Voi participa și în acest weekend la evenimentul de „Old Boys” de la București.”

Emil Săndoi a declarat: „Trebuia să ne luăm revanșa în cele din urmă, fiindcă am pierdut și cu „Old Boys” Kaiserslautern și cu profesorii Universității în ultimele două meciuri. Rezultatul nu contează, ci motivul pentru care ne-am strâns astăzi aici, să-l omagiem pe creatorul „Maximei”, Corneliu Andrei Stroe. Primul gol și ultimul au fost înscrise de domnul rector al Universității și îl felicităm pe această cale. Sorin Cârțu s-a pregătit foarte bine pentru acest meci demonstrativ și a avut multe realizări, chiar și un gol cu exteriorul ca pe vremuri.”

Liga 1 Betano

Meciul următor

Joi, 25 Apr 2024

21:45

CFR Cluj

Play-off Liga 1

Stadionul „Ion Oblemenco”

DigiSport 1, Prima Sport, Orange Sport

Newsletter

Scrie-ne!

Datele personale colectate în formularul de mai sus vor fi folosite exclusiv pentru îmbunătățirea calității serviciilor noastre, prin luarea la cunoștință a sugestiilor și nemulțumirilor dvs.