Acreditări de presă la meciul cu Politehnica Iași

Jurnaliștii care doresc să se acrediteze la meciul Universitatea Craiova – Politehnica Iași trebuie să trimită pe adresa de e-mail press@ucv1948.ro o solicitare în acest sens, până cel târziu vineri, 02 octombrie 2020, ora 14:00. Cererile trebuie să conțină obligatoriu numele și prenumele dumneavoastră, instituția media pe care o reprezentați, tipul de acreditare pe care îl doriți (masa presei sau foto) și o copie scanată după legitimația de serviciu.
În conformitate cu protocolul de organizare al meciurilor oficiale, emis de către FRF și conform anexei regulamentului media al LPF, facem următoarele precizări:
- Acreditările la meci pentru competiția CASA LIGA 1 în perioada de restricții sunt limitate la un total de 36 persoane (o acreditare pentru o persoană)
- 20 acreditări la masa presei și 16 acreditări foto
- Depunerea unei cereri de acreditare nu este echivalentă cu acordarea acreditării
- Acreditarea este nominală și nu este transmisibilă
Biroul de presă al clubului Universitatea Craiova vă mulțumește anticipat pentru tot sprijinul acordat!
#PressUCV1948
La mulți ani, Marius Minae! #45
Sâm, 16 Ian 2021
Astăzi, 16 ianuarie 2021, fiziokinetoterapeutul Științei împlinește vârsta de 45 de ani. Clubul Universitatea Craiova îi dorește acestuia multă sănătate, fericire și...
Ivan Mamut a fost transferat definitiv
Vin, 15 Ian 2021
Clubul Universitatea Craiova anunță faptul că atacantul Ivan Mamut a fost transferat definitiv. Croatul a semnat un contract valabil pentru următorii 4 ani și îi dorim mult succes în...
Meciul următor
Lun, 18 Ian 2021
20:00

Astra Giurgiu
Liga 1
Stadionul „Marin Anastasovici”
DigiSport 1, Telekom Sport, Look TV
Clasamentul
# | Echipa | M | P |
---|---|---|---|
1 | FCSB | 14 | 33 |
2 | Universitatea Craiova | 14 | 31 |
3 | CFR Cluj | 14 | 30 |
4 | Sepsi Sf. Gheorghe | 14 | 26 |
5 | Academica Clinceni | 14 | 24 |
6 | Chindia | 14 | 19 |
7 | Viitorul | 13 | 17 |
8 | FC Botoșani | 14 | 17 |
9 | UTA Arad | 14 | 17 |
10 | FC Dinamo | 14 | 15 |
11 | FC Hermannstadt | 13 | 15 |
12 | FC Voluntari | 14 | 14 |
13 | Astra Giurgiu | 14 | 13 |
14 | Gaz Metan | 14 | 13 |
15 | Politehnica Iași | 14 | 11 |
16 | FC Argeș | 14 | 10 |
Newsletter
Scrie-ne!
Datele personale colectate în formularul de mai sus vor fi folosite exclusiv pentru îmbunătățirea calității serviciilor noastre, prin luarea la cunoștință a sugestiilor și nemulțumirilor dvs.