Analiza LPF dinaintea meciului cu Sepsi

Analiza LPF dinaintea meciului cu Sepsi

Reprezentanții Ligii Profesioniste de Fotbal au prefațat partida ce se va disputa astă-seară în „vulcanul” alb-albastru. Vă redăm textul integral mai jos.

„Universitatea Craiova - Sepsi OSK Sf. Gheorghe, marţi - 12 ianuarie, ora 19.45

Craiovenii pornesc la drum în 2021 cu gândul la titlu, primul pentru olteni după o pauză de 30 de ani. De partea cealaltă, covăsnenii s-au dovedit a fi una dintre cele mai bune echipe din acest sezon, un argument solid fiind şi faptul că au încheiat turul cu al doilea cel mai bun atac din campionat.

Universitatea Craiova a pierdut trei din precedentele patru meciuri jucate acasă (0-1 cu Academica, 0-1 cu Chindia, 0-2 cu FCSB), singurul succes fiind cu Gaz Metan (3-1, pe 7 decembrie 2020).

Patru victorii, trei remize şi doar o înfrângere (31 octombrie, Academica - Sepsi OSK 2-0) au înregistrat covăsnenii pe teren advers în ediţia curentă.

12 dintre cele 19 goluri marcate de olteni au fost reuşite în prima repriză.

Sepsi OSK este echipa cu cele mai multe goluri marcate în urma unor şuturi expediate din afara careului mare - 7 goluri.

Universitatea Craiova are a doua cea mai bună apărare din campionat, doar nouă goluri primite, dintre care șase pe teren propriu.

Covăsnenii au primit cel puţin un gol în șase din precedentele șapte deplasări din campionat.

Cele două echipe s-au mai întâlnit de nouă ori în principala competiţie internă, de cinci ori au câştigat craiovenii, de trei ori s-a impus Sepsi OSK, în timp ce un meci s-a terminat la egalitate.

Prima confruntare a avut loc pe 19 septembrie 2017, Sepsi OSK - Universitatea Craiova 2-3. Acesta a fost şi jocul cu cele mai multe reuşite.

Unicul rezultat de egalitate s-a înregistrat pe 9 noiembrie 2018, Universitatea Craiova - Sepsi OSK 1-1.

Un singur succes au bifat covăsnenii pe teren advers, în chiar ultima deplasare la Craiova, 1-0 pe 11 august 2019.

Cea mai recentă întâlnire directă din campionat: 22 august 2020, Sepsi OSK - Universitatea Craiova 0-1, gol înscris de Elvir Koljic.

Corneliu Papură vs Leo Grozavu în Liga 1: duel în premieră.

Leo Grozavu vs U Craiova în Liga 1: 9 jocuri - 4 victorii - două remize - 3 înfrângeri.

Partida va fi transmisă în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.”

#LPF

Liga 1 Betano

Meciul următor

Lun, 29 Apr 2024

20:30

FC Rapid

Play-off Liga 1

Stadionul Superbet Arena - Giulești

DigiSport 1, Prima Sport, Orange Sport

Newsletter

Scrie-ne!

Datele personale colectate în formularul de mai sus vor fi folosite exclusiv pentru îmbunătățirea calității serviciilor noastre, prin luarea la cunoștință a sugestiilor și nemulțumirilor dvs.