Atunci când e greu, e mai frumos: victorie cu palpitații la Sepsi

Atunci când e greu, e mai frumos: victorie cu palpitații la Sepsi

Universitatea bate cu 3-2 la Brașov pe Sepsi, într-un meci pe care a părut să-l aibă la discreție tot timpul, dar în care și-a făcut singură viața grea. 

În minutul 19, Mitriță îl găsește pe culoar pe Burlacu cu o pasă genială, iar MVP-ul din meciul cu Dinamo înscrie elegant, printre picioarele lui Fejer. Știința nu le mai oferă mingea adversarilor în prima repriză, iar Spahia și Gustavo de două ori ratează ocazii mari de 2-0.

După pauză, Craiova scade ritmul, Gustavo mai ratează o dată incredibil, iar venerabilul Hadnagy înscrie cu capul dintre Kelic și Tiago, la o fază unde ai noștri au părut lipsiți de concentrare. Universitatea reacționează imediat, iar Bancu scoate un penalty pe care

Gustavo îl transformă cu siguranță. O nouă eroare în partea central stângă a defensivei noastre este pedepsită de Astafei, care îl învinge iarăși pe Mitrovic.

Ca și în meciul cu Dinamo, Mateiu crește nivelul de joc și ia pe cont propriu o acțiune în minutul 80, la finalul căreia îl găsește excelent pe stânga pe Bancu, iar proaspătul sărbătorit înscrie golul izbăvitor, norocos, dar atât de frumos pentru noi toți.

Universitatea trece înapoi pe locul 2 în Liga I Betano și așteptăm cu încredere meciul de vineri cu Voluntari, care sperăm cu toții că va fi ultimul la Severin, înainte de întoarcerea în Templul Leilor. 

Liga 1 Betano

Meciul următor

Dum, 21 Apr 2024

19:00

Sepsi Sf. Gheorghe

Play-off Liga 1

Stadionul Sepsi Arena

DigiSport 1, Prima Sport, Orange Sport

Newsletter

Scrie-ne!

Datele personale colectate în formularul de mai sus vor fi folosite exclusiv pentru îmbunătățirea calității serviciilor noastre, prin luarea la cunoștință a sugestiilor și nemulțumirilor dvs.