Comunicat Pavel Badea

Comunicat Pavel Badea

Pe 5 septembrie 1948 s-a jucat primul meci al echipei de fotbal a Universității Craiova.

Dar 1948 nu a fost nici pe departe doar anul fotbalului. A fost anul înființării întregului Club Sportiv Universitatea Craiova, cu toate secțiile și disciplinele lui.

Este o sărbătoare comună a unui club care, din 1948 până astăzi, nu și-a încetat nici măcar o clipă activitatea, nu și-a pierdut nici măcar o clipă însemnele, istoria, vigoarea și dorința de performanță.

La Mulți Ani, Club Sportiv Universitatea Craiova! Suntem mândri că facem cu toții parte din numeroasa familie a Universității, care nu înseamnă doar fotbal, ci și handbal, baschet, atletism, volei, scrimă, șah, badminton, tenis de masă, judo, lupte, dansuri, orientare sportivă și bridge. E anul nostru, al tuturor, pentru că e istoria noastră comună, a tuturor.

Comunicat Pavel Badea, director Clubul Sportiv Universitatea Craiova: „Muncă, sudoare, sacrificii, multe eforturi nevăzute: acestea sunt ingredientele a 70 de ani de performanțe ale Clubului Sportiv Universitatea Craiova.

În calitate de director, doresc să adresez tuturor celor care s-au bucurat măcar o dată în viață de un succes al uneia dintre secțiile sportive ale clubului nostru, un călduros ”La Mulți Ani!”. Fotbal, handbal, atletism, baschet, volei, badminton, șah, scrimă, tenis de masă, judo, lupte, dans, orientare sportivă și bridge – discipline mai populare sau mai puțin cunoscute, dar toate caracterizate de aceleași principii și aceeași idee: performanțe și măiestrie, totul pentru reprezentarea cu onoare a comunității caiovene. Pe lângă faptul că ne face corpurile și mințile mai sănătoase, sportul are o calitate specială, de a ne uni, de a ne face să ne simțim parte a ceva mai mare decât noi, parte a unei familii.

De 70 de ani încoace, Clubul Sportiv Universitatea Craiova aduce oamenii din toată Oltenia împreună, în jurul aceleiași pasiuni, al aceleiași credințe.

Le mulțumesc tuturor sportivilor, antrenorilor, managerilor, conducătorilor, medicilor și celorlalți specialiști care au pus umărul, în decursul deceniilor, la reușita brandului cu care astăzi ne mândrim: „Universitatea Craiova”. Datorăm totul profesionalismului acestor oameni care nu au ezitat să muncească de dimineața până seara, împărțiți între facultăți și sălile de sport, nu de puține ori punând propriile familii pe planul secund, pentru că știau că fac toate aceste sacrificii în numele craiovenilor. Doar continuând pe aceeași linie vom putea să confirmăm ascensiunea sportivă începută în anul 1948.

Iar vouă, publicului, nu putem decât să vă promitem că vom merge mai departe, vom face tot ce este necesar pentru a menține starea de spirit care aduce cu ea gloria comunității noastre.

Vă mulțumesc și la mulți ani tuturor!”

#Stiinta70

Liga 1 Betano

Meciul următor

Lun, 29 Apr 2024

20:30

FC Rapid

Play-off Liga 1

Stadionul Superbet Arena - Giulești

DigiSport 1, Prima Sport, Orange Sport

Newsletter

Scrie-ne!

Datele personale colectate în formularul de mai sus vor fi folosite exclusiv pentru îmbunătățirea calității serviciilor noastre, prin luarea la cunoștință a sugestiilor și nemulțumirilor dvs.