Comunicat Universitatea Craiova

Comunicat Universitatea Craiova

Clubul Universitatea Craiova propune reluarea campionatului începând cu data de 15 mai 2020. Este clar că această criză epidemiologică se află în România abia în faza de început, astfel încât data de 31 martie 2020 propusă pentru reluarea campionatului nu este fezabilă și ne vom trezi într-o succesiune de amânări, fapt ce nu ar permite o organizare riguroasă a activității.

Vom ajunge în situația în care jucătorii nu ar avea practic vacanță, ceea ce ar compromite performanțele lor, participarea cu succes în competițiile europene, precum și performanțele echipelor naționale. Amânarea până pe data de 15 mai 2020 ar permite acordarea unei minime perioade de odihnă și o organizare profesionistă a activității cluburilor de fotbal.

Considerăm că orice zi de întârziere în luarea unei decizii în sensul celor de mai sus periclitează serios activitatea tuturor celor implicați în activitatea fotbalistică profesionistă din România.

#Comunicat

Liga 1 Betano

Meciul următor

Lun, 29 Apr 2024

20:30

FC Rapid

Play-off Liga 1

Stadionul Superbet Arena - Giulești

DigiSport 1, Prima Sport, Orange Sport

Newsletter

Scrie-ne!

Datele personale colectate în formularul de mai sus vor fi folosite exclusiv pentru îmbunătățirea calității serviciilor noastre, prin luarea la cunoștință a sugestiilor și nemulțumirilor dvs.