Delegarea domnului Tudor la partida cu Astra, un act de sfidare la adresa întregii Oltenii

Delegarea domnului Tudor la partida cu Astra, un act de sfidare la adresa întregii Oltenii

Am luat act cu indignare și revoltă de delegarea domnului Alexandru Tudor la primul meci al Universității din playoff, chiar la Craiova, cu Astra.

Dl. Tudor a făcut praf mai multe meciuri ale Științei, influențând decisiv rezultatul unor partide cruciale, cum ar fi cea jucată cu Steaua în chiar ultimul meci de pe fostul ”Central” (când un penalty inventat de numitul domn arbitru a scos Craiova din competiție și a stricat sărbătoarea unei regiuni întregi).

Având în vedere toate aceste antecedente, precum și numeroasele proteste și luări de poziție ale clubului nostru împotriva prestațiilor domnului arbitru, de-a lungul timpului, considerăm delegarea lui o ofensă la adresa tuturor suporterilor olteni, ba chiar un gest inconștient, dacă ne gândim la ostilitatea cu care va fi primit de un stadion întreg, fapt ce ar putea strica tot spectacolul fotbalistic la care toată lumea (noi, adversarii noștri și, sperăm, forurile fotbalistice interne) spera.   

Reamintim tuturor că oficialii Universității, spre deosebire de cei ai rivalilor, au avut mereu poziții decente și îngăduitoare la adresa arbitrajelor deseori potrivnice din acest sezon. Pentru că știm și admitem că orice om poate să greșească. Doar că sunt și oameni care greșesc atât de des și atât de unidirecțional încât, cu tot respectul, nu mai putem avea încredere în probitatea profesională a domnului Tudor.

Nu am cerut și nu vom cere niciodată tratament preferențial, cerem doar să fim tratați corect și sportiv, iar delegarea de astăzi este (și ne măsurăm bine cuvintele) o bătaie de joc la adresa fotbalului și la adresa Universității Craiova, în egală măsură.

Liga 1 Betano

Meciul următor

Dum, 24 Nov 2019

19:30

FC Hermannstadt

Liga 1

Stadionul „Ion Oblemenco”

DigiSport 1, Telekom Sport, Look TV

Clasamentul

# Echipa M P
1CFR Cluj1631
2Viitorul1629
3Astra Giurgiu1628
4Universitatea Craiova1628
5FCSB1627
6Gaz Metan1626
7FC Botoșani1622
8Politehnica Iași1621
9FC Dinamo1621
10Chindia1617
11Sepsi Sf. Gheorghe1616
12Academica Clinceni1614
13FC Hermannstadt1614
14FC Voluntari167

Newsletter

Scrie-ne!

Datele personale colectate în formularul de mai sus vor fi folosite exclusiv pentru îmbunătățirea calității serviciilor noastre, prin luarea la cunoștință a sugestiilor și nemulțumirilor dvs.