Retro Știința cu Florin Jianu - Episodul 4

Sâmbătă e ziua retro și v-am pregătit cel de-al patrulea episod din rubrica „Retro Știința cu Florin Jianu”. Vă redăm textul integral mai jos.

Povestea primului titlu al Universității începe la finalul sezonului 1972-1973, sezon în care Știința a luptat până în ultima secundă a ultimului meci, dar finalul meciului de la Arad i-a adus doar titlul de campioană a unei mari iubiri.

Echipa începe sezonul cu dorință de revanșă, bazându-se pe un lot entuziast și pe un public incredibil, unul dintre cele mai frumoase din toată Europa. Sistemul lovește încă din pregătiri, Ștefan Sameș, internațional, este nevoit să părăsească Bănia fiind concentrat de către Ministerul Apărării Naționale pe perioadă nedeterminată, evident la unitatea militară a C.S.A. Peste ani, Sameș va deveni căpitan la Steaua și va fi declarat fotbalistul român al anului 1979. Costică Ștefănescu, un atacant al echipei militare, vine în Bănie, Constantin Cernăianu, antrenorul Științei, îl reinventează pe Sandu Boc, după executarea detenției în urma unei altercații și, grupați în jurul lui Nelu Oblemenco și Petre Deselnicu, oltenii încep în forță, instalându-se pe primul loc încă din etapa a treia.

Știința întâlnește Fiorentina în Cupa UEFA, în anul în care gruparea viola aniversa 60 de ani de existență și își propunea obiective înalte. Se va izbi de o squadra olteană senzațională și la Craiova Oblemenco marchează în minutul 89 un gol care trimite pe florentini acasă și pe Știința în turul următor.

Redăm prologul poveștii de dragoste dintre Cristi Minculescu și Universitatea Craiova: ,,Era toamna lui 73, jucam o miuță cu băieții în curtea școlii, țin minte că era Școala Generală nr. 21 și la un moment dat am rămas interziși. Dinspre stadion s-a auzit ceva ca un muget. Am aflat apoi că marcase Oblemenco golul victoriei. Urletul acela m-a fascinat.”

Știința, fără Oblemenco, accidentat, este eliminată greu de Standard Liege din Cupa UEFA, dar aceasta va fi ultima dezamăgire din întreg sezonul. Urmează meciuri memorabile, cu campionii unei mari iubiri luptând în gazon, primind infinită energie de la senzaționala galerie studențească ,,Ajax”. După 13 etape, băieții lui Oblemenco erau tot lideri, iar tribunele făceau istorie: media de spectatori pe Centralul craiovean era de 29.000, o cifră incredibilă pentru fotbalul românesc, chiar și pentru țări cu tradiție în fotbal.

În Trivale, pe 25 noiembrie 1973, puștiul de 17 ani Ilie Balaci marchează în minutul 1 un gol fabulos, gol pe care după meci portarul argeșean jură că nu l-a văzut. Cristi Minculescu răsfoiește pagini din propria poveste de iubire: ,,În momentul în care Balaci a marcat mă aflam lângă gard, tocmai pătrunsesem pe stadion în Trivale. De bucurie am prins plasa gardului și strigam, dar un om de ordine m-a lovit peste gură smulgându-mi buza inferioară.”

În pauza de iarnă, Universitatea reia pregătirile la Herculane, apoi face un turneu în Orientul Mijlociu. Primul meci al returului este fulminant, oltenii zdrobesc Jiul la Craiova cu 5-1 pe 4 martie 1974, în uralele a 35 de mii de oameni. Știința defilează pe stadioanele din toate regiunile țării, condusă pe teren de fenomenul Oblemenco și bunul său prieten, olteanul pur sânge de la Mofleni Petre Deselnicu, După un meci încrâncenat la Iași câștigat cu 4-3, Deselnicu, unul dintre marcatori și omul meciului, este somat de un grup de suporteri moldoveni să coboare din autocar. Talibă coboară singur, alege pe cel mai vocal și îi spune: ,,Ce-mi arăți, mă, dinții ăia de tablă? Dacă aș avea un magnet te-aș lua cu mine la Craiova.”

Finalul sezonului părea un déjà-vu sinistru al campionatului trecut. Dinamo era acolo, ne sufla în ceafă, mai erau două meciuri de disputat și eram în situația de a nu depinde doar de noi. În penultimul act Știința, cu 45 de mii de olteni în spate, învinge Steaua iar Dinamo remizează surprinzător la Petroșani. Campioana unei mari iubiri mai avea nevoie de un punct în ultimul meci, la Ploiești.

Pe 19 iunie 1974, debutează la Universitatea Craiova tânărul Negrilă, în meciul în care Oltenia devine campioana României. Dinamo juca în același timp rolul principal în comedia sezonului, înscriind șapte goluri fără a primi vreunul în poarta Argeșului lui Dobrin. Dezgustat, Gâscanul va pleca apoi la Craiova fără dezlegare, unde se va antrena câteva luni cu echipa. Se va întoarce la FC Argeș după multe presiuni politice și nu numai, lăsând în urma lui amintirea antrenamentelor de la Craiova cu mii de oameni fericiți ce au apucat să îi vadă pe Dobrin și Oblemenco în același tricou. Ce nu trebuie uitat este că Universitatea Craiova și Real Madrid sunt singurele echipe mari unde Dobrin a vrut să joace dar nu a fost lăsat.

Știința devenea prima echipă studențească campioană națională, succesul fiind dublat de echipa de tineret antrenată de Constantin Deliu, o generație extraordinară cu Gabriel și Cristian Boldici, Mircea Chivu, Nicolae Negrilă, Ilie Balaci, Victor Pițurcă, Marian Bondrea, Sorin Cârțu. Unii dintre cei enumerați au o poveste proprie, povestea copiilor de la Școala Obedeanu, copii ce au uimit peste mulți ani Europa. Din grupul acesta mulți tineri vor asigura trecerea de la campioana unei mari iubiri la Craiova Maxima.

Se povestește că în vara lui 1974 un camion a defilat pe bulevardele bucureștene având scris pe prelată:,,U Craiova campioană, fără milă și pomană / 7 goluri de pomană, tot Craiova campioană.” În ziarul ,,Sportul”, Laurențiu Dumitrescu scrie: ,,O victorie a celor 30 de mii de spectatori prezenți meci de meci în tribunele Centralului craiovean, a întregii Oltenii fotbalistice care, târziu în noapte și-a primit învingătorii cu sărutări fierbinți și brațele încărcate de flori.”

În tribunele stadionului ce poartă azi numele eroului din anii 70 sunt încă mulți oameni care au luptat alături de Știința pentru primul titlu de campioană. Pentru această poveste am vorbit cu doi dintre cei care au făcut deplasarea la Ploiești pe 19 iunie 1974 fără a se cunoaște, nu au uitat nimic, nici locul în stadion unde a fost galeria ,,Ajax’’, nici nebunia de la final, cu explozia de fericire de pe teren.

George C. nu a uitat nici cântecele și la finalul convorbirii mi-a cântat cu o voce ciudată, care venea parcă din mijlocul galeriei studențești de la Ploiești:

,,Ajaxu-n Bănie de când s-a-nființat

Firme cu renume el a răsturnat

Că avem acolo doi tunari vestiți

Golgheteri ai țării, cei mai renumiți

Oblemenco trage, trage și Bălan

Marcu mai driblează câte-un adversar”

Refrenul abia mai poate fi cântat, îl simt pe studentul de atunci învins de emoțiile amintirilor de pe stadionul ploieștean:

,,Haaaaaai, Știința, oltenașilor

Să dăm goluri multe adversarilor.

Haaaaaai, Știința, sus pe înălțimi

Titlul cel mai mare vrem să-l cucerim.”

#RetroStiinta