„Lucrăm la transferuri, vor fi jucători noi”

„Lucrăm la transferuri, vor fi jucători noi”

Astăzi a avut loc conferința de presă a Universității Craiova, în care a fost prezentat oficial noul antrenor al echipei noastre, italianul Devis Mangia. Alături de noul tehnician al Științei a fost prezent și președintele clubului, Marcel Popescu.

Președintele Universității Craiova, Marcel Popescu a delcarat următoarele lucruri: „Ne revedem după un an greu. Se va schimba formula tehnică, dar obiectivul va fi să fim cât mai sus, cât mai performanți și trebuie să continuăm ascensiunea și în Europa. Am venit cu noul antrenor și consider că este cel mai titrat tehnician străin venit în România prin simplul fapt că în CV-ul său este Serie A, vicecampion cu naționala Italiei Under-21 și asta spune foarte multe. A lucrat și în sectorul tineret, dar cel mai mult în luarea deciziei de a-l aduce a cântărit un element extrem de important. Toți antrenorii, chiar dacă Italia a avut probleme și a fost zguduită de scandaluri, Coverciano a avut și are un prestigiu și o reputație internațională. Faptul că Mangia a acceptat să lucreze la Știința este un titlu de mândrie, de glorie, iar ceea ce a contat a fost profesionalismul. Am vrut să continuăm parcursul și să înălțăm ștacheta, iar sosirea lui Devis este asociată de un staff de înaltă competență profesională. Nu aducem doar la cantitate. Trebuie să facem totul echilibrat. După-amiază ne întâlnim la Sala Polivalentă, apoi la antrenament în Lunca Jiului. Deci, începând de azi sntem în priza pentru ca miercuri să plecăm spre București, iar joi spre Austria. Probabil că în Austria vor ajunge unul sau doi jucători. Sub aspect fizic vor veni toți pregătiți, iar conceptul pe care îl avem la club împreună cu Devis este unul singur: nu vom aduce de dragul de a aduce și a fi cantitate, ci calitate. Un jucător străin care vine trebuie să fie titular.”

Devis Mangia, noul antrenor al Științei a declarat: „Vă mulțumesc tuturor foarte mult și mulțumesc întregului club că am reușit să ajung aici la Craiova. Știam deja istoria clubului dinainte să vin aici și am cunoscut deja o parte din persoanele din acest club. Sunt foarte fericit că am întâlnit persoane tinere și m-a convins să ajung aici proiectul clubului în principal. Staff-ul va fi compus astfel: antrenor secund Adrian Iencsi, va mai fi încă un altul italian ce va fi ales în următoarele zile, preparatorul fizic Cornel Blejan și un altul italian. Antrenor cu portarii va fi Cătălin Mulțescu, iar persoana care se va ocupa de analize va fi Cornel Papură. Obiectivul principal va fi acela de a ne cunoaște foarte bine, de a ne clasa pe unul dintre primele trei locuri și știm foarte bine că un obiectiv important este Cupa României. De asemenea, vom încerca cu toate forțele noastre să intrăm în grupele UEFA Europa League. Lucrăm la transferuri și în mod sigur vor fi jucători noi. Dar, în acest moment mă gândesc doar la jucătorii pe care îi am în acest moment prezenți. Eu cunosc deja lotul de jucători, deși dumneavoastră nu m-ați văzut pe mine, eu am văzut echipa. Am văzut și meciurile din play-off. Campionatul românesc este unul bun, dar poate ajunge și mai bun, pentru că am văzut mulți jucători tineri buni. Mă gândesc ca aici să rămân mulți ani, dar nu depinde numai de mine, ci de rezultate. În acest moment aceștia sunt jucătorii, iar apoi vom vedea. Sunt sigur că nu sunt probleme financiare, dar deocamdată acestea sunt deciziile luate. Jucătorii nu sunt ai mei, sunt ai clubului, iar noi îi vom alege în special pe aceia care sunt pentru această echipă și pentru suporterii noștri. Mi-a plăcut foarte mult victoria împotriva lui Dinamo din Cupa României.”

 

Liga 1 Betano

Meciul următor

Lun, 29 Apr 2024

20:30

FC Rapid

Play-off Liga 1

Stadionul Superbet Arena - Giulești

DigiSport 1, Prima Sport, Orange Sport

Newsletter

Scrie-ne!

Datele personale colectate în formularul de mai sus vor fi folosite exclusiv pentru îmbunătățirea calității serviciilor noastre, prin luarea la cunoștință a sugestiilor și nemulțumirilor dvs.