Analiza LPF dinaintea jocului cu Mediaș
Reprezentanții Ligii Profesioniste de Fotbal au prefațat jocul ce va avea loc în această seară, pe stadionul „Ion Oblemenco”. Vă redăm textul integral mai jos.
„Oltenii au pierdut ultimele două meciuri disputate în campionat pe teren propriu (0-1 cu Academica, 0-1 cu Chindia), acestea fiind şi singurele din precedentele 10 jucate acasă în care nu au înscris. De partea cealaltă, medieşenii vin după două succese la rând afară, 2-1 cu CFR Cluj şi 3-1 cu UTA Arad.
- Universitatea Craiova este echipa cu cea mai bună apărare din campionat, doar cinci goluri încasate.
- La finalul rundei precedente, Gaz Metan era echipa cu cele mai multe goluri marcate în urma unor şuturi expediate din afara careului mare - 6.
Universitatea şi Gaz Metan s-au mai întâlnit de 12 ori în principala competiţie internă, de șapte ori au câştigat craiovenii, de două ori s-au impus sibienii, iar alte trei partide s-au terminat la egalitate.
- Un singur punct au scos medieşenii din postura de vizitatori în șase deplasări pe terenul alb-albaştrilor (14 martie 2015, Universitatea Craiova - Gaz Metan 1-1), în trei dintre aceste jocuri nereuşind să marcheze.
- Primul meci a avut loc pe 15 august 2014, Gaz Metan - Universitatea Craiova 1-0, gol înscris de Figliomeni.
- Doar o partidă s-a terminat fără gol, pe 10 decembrie 2017, joc disputat pe terenul oaspeților de acum.
- Cea mai recentă confruntare directă: 3 iulie 2020, Gaz Metan - Universitatea Craiova 1-2, marcatori Roberto Romeo, respectiv Valentin Mihăilă şi Alexandru Cicâldău.
Mediile de vârstă
U Craiova - 26 ani şi o lună;
Gaz Metan - 24 ani şi 8 luni, a treia cea mai mică din campionat.
- Portarii Mirko Pigliacelli şi Alexandru Buzbuchi sunt singurii integalişti din cele două loturi.
- Universitatea Craiova s-a bazat doar pe 26 de jucători, dintre care 8 sunt autohtoni născuţi după 1 ianuarie 1998.
- 16 dintre cei 30 de jucători utilizaţi de Gaz Metan în primele 11 etape sunt străini (Universitatea Craiova - 5 străini).”
#LPF
Programul de meci cu Sepsi OSK, în format digital
Sâm, 18 Mai 2024
Vă invităm să descărcați programul de meci cu Sepsi OSK în format digital.
Avancronica LPF a meciului cu Sepsi
Sâm, 18 Mai 2024
Nouă victorii, cinci remize şi cinci înfrângeri este palmaresul înregistrat de craioveni pe teren propriu în acest sezon. De partea cealaltă, covăsnenii au câştigat...
Meciul următor
Sâm, 18 Mai 2024
21:00
Sepsi Sf. Gheorghe
Play-off Liga 1
Stadionul „Ion Oblemenco”
DigiSport 1, Prima Sport, Orange Sport
Newsletter
Scrie-ne!
Datele personale colectate în formularul de mai sus vor fi folosite exclusiv pentru îmbunătățirea calității serviciilor noastre, prin luarea la cunoștință a sugestiilor și nemulțumirilor dvs.