Andrei Burlacu pentru BETANO.com: „Este meciul sezonului și asta se simte în tot orașul.”

Jucătorul Universității Craiova, Andrei Burlacu, a prefațat meciul de sâmbătă contra lui Dinamo București, oferind declarații în exclusivitate pentru Blog-ul Betano Romania.
În ultimii trei ani, Universitatea Craiova – al cărei partener principal este Betano.com – nu a pierdut niciodată pe teren propriu contra lui Dinamo, în toate competițiile. Penultimul meciu „acasă” a însemnat o victorie în sferturile de finală ale Cupei Ligii, iar ultimul meci s-a terminat 2-2, în playoff-ul Ligii 1 Betano.
Am dorit să aflăm cum vede Știința meciul de sâmbătă, iar jucătorul Andrei Burlacu a avut amabilitatea să ne răpsundă.
Betano: Cum se trăiește în Craiova un meci precum cel cu Dinamo?
Andrei Burlacu: Este meciul sezonului și asta se simte în tot orașul. Cu câteva zile înainte, oriunde te duci, la masă, prin parc sau în fața blocului, oamenii vorbesc despre marele derby. Vă dați seama că și noi, jucătorii, fiind martori la aceste discuții, ne mobilizăm suplimentar, dorința fanilor ne încarcă și ne motivează, de aceea suntem mereu atât de montați atunci când intrăm pe teren cu Dinamo. Presiunea pe care o simțim noi, jucătorii, este tot mai mare și atinge punctul culminant atunci când se aude primul fluier al arbitrului.
Care este obiectivul vostru după 10 etape jucate de campionat?
Ținând cont că jucăm chiar cu Dinamo în etapa a 10-a, nu putem avea decât un singur obiectiv: să avem 21 de puncte la finele acestei săptămâni, deci cu 3 în plus față de câte avem acum.
Meciul Universitatea Craiova – Dinamo București are loc sâmbătă, de la ora 20:30, în cadrul etapei a 10-a din Liga 1 Betano.
Rezultatele CCJ Universitatea Craiova: Bronz în Liga de Tineret
Lun, 19 Mai 2025
Vezi rezultatele CCJ în următorul articol. Universitatea Craiova a terminat pe locul trei în Liga de Tineret.
Știința pleacă fără puncte de pe Arena Națională
Dum, 18 Mai 2025
Universitatea Craiova a pierdut la limită în derby-ul cu FCSB, scor 1-0, de pe Arena Națională. Anzor Mekvabishvilli a marcat în minutul 13, însă golul mijlocașului...
Meciul următor
Nici un meci în viitorul apropiat.
Newsletter
Scrie-ne!
Datele personale colectate în formularul de mai sus vor fi folosite exclusiv pentru îmbunătățirea calității serviciilor noastre, prin luarea la cunoștință a sugestiilor și nemulțumirilor dvs.