Aniversare cu victorie pentru Știința

Zi specială pentru Universitatea Craiova. Cei 74 de ani de istorie ai clubului din Bănie au fost sărbătoriți printr-o victorie fantastică. Meciul de la Severin cu Farul a adus 7 goluri. Constănțenii au punctat repede. Deschiderea de scor a venit în minutul 2, prin Vlad Morar, dar Markovic a readus egalitatea în minutul 26. În minutele 33 și 41, Gabi Torje a înscris o “dublă”, dar Andrei Ivan a marcat și el, astfel că la cabine s-a intrat cu un avantaj de un gol pentru oaspeți.
Jovan Markovic a avut din nou o sclipire și a făcut ca scorul să devină 3-3 în minutul 66. 5 minute mai târziu, Dan Nistor execută o lovitură liberă din lateral, iar Universitatea trece în avantaj. Partida se încheie cu acest scor și pentru Știința urmează deplasarea de pe terenul CFR-ului.
Universitatea Craiova: Lazar – Martic, Găman, Mitrea – Vătăjelu, Al. Crețu, Screciu, Bancu – Vînă – Markovic, A. Ivan
Rezerve: L. Popescu – Căpățînă, Al. Mateiu, Nistor, Sala, Cîmpanu, Hanca, Danciu, Rivaldinho. Antrenor: Mirel Rădoi
Farul: Aioani – Sîrbu, Larie, M. Popescu, Kiki – Artean, T. Băluță, Grameni – Torje, Vl. Morar, Pitu.
Rezerve: Buzbuchi – Corinus, Doukoure, Casap, Borza, Sali, Moldoveanu, Andronache, L. Munteanu
Antrenor: Gică Hagi
Știm data și ora la care vom juca împotriva CFR-ului
Vin, 27 Ian 2023
Știm data și ora când vom înfrunta CFR Cluj.
Dobrodošli, Juraj Badelj & Karlo Tomasec
Joi, 26 Ian 2023
Știința continuă campania de transferuri din această iarnă și își „betonează” defensiva cu două tinere talente ale fotbalului croat.
Meciul următor
Sâm, 28 Ian 2023
20:00

FC Hermannstadt
Liga 1
Stadionul „Ion Oblemenco”
DigiSport 1, Prima Sport, Orange Sport
Clasamentul
# | Echipa | M | P |
---|---|---|---|
1 | CFR Cluj | 22 | 47 |
2 | FC Farul | 22 | 45 |
3 | FCSB | 22 | 41 |
4 | FC Rapid | 22 | 41 |
5 | Universitatea Craiova | 22 | 38 |
6 | Sepsi Sf. Gheorghe | 22 | 32 |
7 | FC Petrolul | 22 | 30 |
8 | FC Voluntari | 22 | 26 |
9 | FC Hermannstadt | 22 | 24 |
10 | FCU | 22 | 24 |
11 | FC Argeș | 22 | 24 |
12 | FC Botoșani | 22 | 24 |
13 | Chindia | 22 | 22 |
14 | U Cluj | 22 | 22 |
15 | UTA Arad | 22 | 20 |
16 | CS Mioveni | 22 | 16 |
Newsletter
Scrie-ne!
Datele personale colectate în formularul de mai sus vor fi folosite exclusiv pentru îmbunătățirea calității serviciilor noastre, prin luarea la cunoștință a sugestiilor și nemulțumirilor dvs.