Avancronica LPF a meciului FCU - Universitatea Craiova

Gazdele trec printr-o perioadă foarte bună, asta după ce au luat patru puncte din duelurile cu primele două clasate în ediţia precedentă (3-1 cu CFR Cluj, 1-1 cu FCSB). În plus, jocul este unul competitiv, dovadă fiind şi media paselor reuşite din acest sezon, 432 pase corecte / meci, locul 1 la acest capitol.
Deşi au un început mai greu de campionat (două remize şi o înfrângere), asta şi din cauza faptului că sunt implicaţi şi în Conference League, oaspeţii rămân o forţă a principalei competiţii interne, asta şi datorită calităţilor indiscutabile pe care le întâlnim la jucătorii din lot.
În ediţia precedentă, vizitatorii din această etapă s-au impus în ambele meciuri, de fiecare dată cu 2-0, două dintre goluri purtând semnătura lui Ştefan Baiaram.
Mediile de vârstă:
FC U 1948 - 24 de ani şi 10 luni.
Universitatea Craiova - 26 ani şi 4 luni.
11 dintre cei 18 jucători folosiţi de Marius Croitoru în primele trei runde sunt străini, printre care şi vârful Andrea Compagno, cel care, în etapa precedentă, a fost fotbalistul cu cele mai multe dueluri aeriene câştigate (15 dueluri).
În cazul în care va fi utilizat, mijlocaşul oaspeţilor Alexandru Mateiu va bifa meciul 300 în Superliga României.
Programul Player Escort la Universitatea Craiova - CFR Cluj
Lun, 05 Mai 2025
Oferă-i leuțului tău o experiență unică și aplică acum la programul player escort.
Bilete pentru derby-ul Universitatea Craiova - CFR Cluj
Lun, 05 Mai 2025
Universitatea Craiova caută revanșa în fața clujenilor sâmbătă, 10 mai, de la ora 20:30, pe Stadionul „Ion Oblemenco”, într-un nou duel tare din Play-Off. Tichetele...
Meciul următor
Nici un meci în viitorul apropiat.
Newsletter
Scrie-ne!
Datele personale colectate în formularul de mai sus vor fi folosite exclusiv pentru îmbunătățirea calității serviciilor noastre, prin luarea la cunoștință a sugestiilor și nemulțumirilor dvs.