Comunicat Universitatea Craiova

Comunicat Universitatea Craiova

Referitor la informaţiile apărute astăzi în spaţiul public, clubul Universitatea Craiova face următoarele precizări:

Federaţia Română de Fotbal, precum şi forul său tutelar, UEFA, recunosc continuitatea în „ţepe“ a clubului şi nicidecum continuitatea sportivă a acestuia. După cum am mai precizat în trecut, atât UEFA, cât şi FRF acum, nu admit ca o persoană sau un grup de persoane să înşele jucătorii, lăsându-i neplătiţi prin falimetarea clubului, pentru ca, mai apoi, să înfiinţeze o altă entitate juridică sportivă pe care să o implice în fenomenul fotbalistic. Acesta este singurul motiv pentru care FCU este obligat să plătească acum datoriile pe care răposatul club le-a lăsat neachitate prin intrarea în faliment.

În plus, noi, Universitatea Craiova, nu am susținut NICIODATĂ că suntem continuatorul acelei societăți.

În concluzie, în documentele expuse de FCU, FRF recunoaște că actuala echipă este continuatoarea în „ţepe“ celei dezafiliate în 2011, iar, după cum deja se cunoaşte, justiţia românească a decis că respectiva echipă falimentară nu are nicio legătură cu Universitatea Craiova.

Meciul următor

Nici un meci în viitorul apropiat.

Clasamentul

# Echipa M P
1Universitatea Craiova923
2FC Rapid919
3FC Botoșani916
4FC Argeș916
5FC Dinamo815
6UTA Arad914
7U Cluj913
8FC Farul913
9Unirea Slobozia811
10Oțelul Galați910
11FC Hermannstadt87
12FCSB97
13CFR Cluj87
14FC Petrolul86
15FC Csikszereda83
1692

Newsletter

Scrie-ne!

Datele personale colectate în formularul de mai sus vor fi folosite exclusiv pentru îmbunătățirea calității serviciilor noastre, prin luarea la cunoștință a sugestiilor și nemulțumirilor dvs.