Constantin și Baiaram intră în echipa etapei a 26-a
Colegi de cameră în deplasări, colegi și în cea mai bună echipă a etapei a 26-a. Bravo, Marius și Ștefan!
Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece. Iată cum arată echipa ideală a etapei a 26-a:
PORTAR
Victor Râmniceanu (FC Voluntari / 30 de ani) - A avut șase intervenţii pe durata meciului, două dintre ele pe final, salvând un punct pentru ilfoveni. Prinde pentru a treia oară echipa etapei.
FUNDAŞI
Daniel Celea (Chindia / 25 de ani) - Cu el pe teren integralist, târgoviştenii au bifat al doilea meci la rând în campionat fără gol încasat. Se pliază perfect pe stilul impus de Emil Săndoi.
Paulo Vinicius (CFR Cluj / 36 de ani) – Una dintre fazele clasice ale campionatului din ultimii patru ani: fundaşul brazilian a finalizat centrarea trimisă din corner de către Deac. A fost al 12-lea gol marcat cu capul de Paulo Vinicius în CASA Liga 1.
Marius Constantin (Universitatea Craiova / 36 de ani) - Traversează una dintre cele mai bune perioade din carieră. Marius Constantin a adus liniştea de care oltenii aveau nevoie pentru a spera la câştigarea titlului.
MIJLOCAŞI
Cristian Neguţ (Chindia / 25 de ani) - A marcat golul graţie căruia dâmboviţenii au rămas în lupta pentru un loc în play-off. A fost cel mai periculos jucător din tabăra Chindiei.
Eugeniu Cebotaru (Academica / 36 de ani) - Veteranul moldovean al ilfovenilor a impresionat şi în acest meci prin dăruirea cu care a tratat fiecare fază de joc.
Mihai Răduţ (Astra / 30 de ani) - Aflat la meciul 200 în Liga 1, mijlocaşul giurgiuvenilor a fost decisiv în victoria Astrei. A înscris un gol şi a oferit o pasă decisivă.
Florin Tănase (FCSB / 26 de ani) - Căpitanul roş-albaştrilor a marcat golul care o ţine pe FCSB în fruntea clasamentului. A fost a 17-a reuşită din acest sezon şi a 70-a în 220 de jocuri bifate în Liga 1.
ATACANŢI
Sulejman Krpic (Astra / 30 de ani) - A marcat a doua etapă la rând. Este un vârf puternic, care devine tot mai util giurgiuvenilor în drumul acestora spre un loc în play-off.
Cephas Malele (FC Argeş / 27 de ani) - A reuşit o dublă şi a ajuns la 10 goluri marcate în 19 jocuri disputate pentru piteşteni, în tricoul cărora a mai strâns o pasă decisivă şi a scos două penalty-uri.
Ştefan Baiaram (Universitatea Craiova / 18 ani) - Baiaram, un nou nume propus fotbalului mare de către Universitatea Craiova! Talentatul puşti al "alb-albaştrilor" şi-a trecut în cont întâia reuşită în campionat.
ANTRENORUL ETAPEI
Emil Săndoi (Chindia / 56 de ani) - Povestea Chindiei din sezonul 2020-2021 merge mai departe, spre play-off, iar cel care a creat-o continuă să surprindă prin modul cum pregăteşte fiecare duel.
#LPF
Programul de meci cu Sepsi OSK, în format digital
Sâm, 18 Mai 2024
Vă invităm să descărcați programul de meci cu Sepsi OSK în format digital.
Avancronica LPF a meciului cu Sepsi
Sâm, 18 Mai 2024
Nouă victorii, cinci remize şi cinci înfrângeri este palmaresul înregistrat de craioveni pe teren propriu în acest sezon. De partea cealaltă, covăsnenii au câştigat...
Meciul următor
Nici un meci în viitorul apropiat.
Newsletter
Scrie-ne!
Datele personale colectate în formularul de mai sus vor fi folosite exclusiv pentru îmbunătățirea calității serviciilor noastre, prin luarea la cunoștință a sugestiilor și nemulțumirilor dvs.