Echipa a doua începe să lege victoriile: 2-0 la Sibiu!

Echipa a doua începe să lege victoriile: 2-0 la Sibiu!

Echipa a doua a Științei continuă parcursul bun și obține astfel cea de a doua victorie consecutivă în cea de a patra serie a Ligii a III-a. Sub privirile micilor suporteri ai Universității Craiova și a părinților lor stabiliți în Sibiu, alb-albaștrii reușiră să bată Hermannstadt II cu scorul de 2-0.

Corneliu Papură a trimis în teren următorul prim unsprezece: L. Popescu - Trocan, Ion, Hreniuc, Petre - Țoiu, Constantin, Iuga, Mihăilă - Popescu A., Frăsineanu. Cele două goluri ale Științei II au fost marcate de vârful Alexandru Popescu, ambele din penalty-urile obținute de Valentin Mihăilă. Jocul solid al elevilor lui Papură și-a spus cuvântul și în această partidă, astfel că echipa a doua rămâne imbatabilă, pe locul al doilea, în spatele celor de la Șirineasa.

Fotbaliștii și suporterii au cântat împreună imnul la finalul jocului, spre bucuria celor mici veniți să vadă viitorul Universității.

Meciul următor

Nici un meci în viitorul apropiat.

Newsletter

Scrie-ne!

Datele personale colectate în formularul de mai sus vor fi folosite exclusiv pentru îmbunătățirea calității serviciilor noastre, prin luarea la cunoștință a sugestiilor și nemulțumirilor dvs.