Ivan se întoarce acasă

Copilul răsfățat al Științei se întoarce în Bănia atât de iubită. Andrei Ivan a semnat cu Universitatea Craiova un contract valabil pe 4 ani. Bine ai revenit acasă, „leule”.
Cariera lui se confundă cu renașterea Științei: la 15 ani și 9 luni, Andrei Ivan juca primul meci în tricoul Universității, într-un amical cu Clinceni. Era iarna lui 2013. De atunci, Ivan și Știința au crescut împreună.
A înscris primul gol pentru Universitatea într-un derby de totul sau nimic cu Târgu Mureș, în liga secundă. Tot atunci a făcut pentru prima oară și saltul pe care deja l-a patentat și l-a făcut celebru. De atunci, reușitele au curs: 19 goluri și 13 assisturi are Ivan, în cele 101 meciuri jucate pentru Știința. Unul dintre goluri a fost marcat chiar la debutul lui în Liga I, contra FCSB, în „Ghencea”.
#BineAiVenitAndrei
Știința & Alexandrion Group continuă împreună!
Vin, 19 Aug 2022
Universitatea Craiova şi compania Alexandrion Group au încheiat un parteneriat de cursă lungă încă din sezonul competițional 2015-2016, iar pentru acest sezon au semnat o nouă...
Lista jurnaliștilor acreditați la meciul Universitatea Craiova - Hapoel Beer-Sheva
Joi, 18 Aug 2022
Clubul Universitatea Craiova prezintă lista persoanelor acreditate la partida cu Hapoel Beer-Sheva din UEFA Europa Conference League.
Meciul următor
Joi, 25 Aug 2022
20:00

Hapoel Beer-Sheva
UEFA Europa Conference League
Stadionul Turner Stadium
Newsletter
Scrie-ne!
Datele personale colectate în formularul de mai sus vor fi folosite exclusiv pentru îmbunătățirea calității serviciilor noastre, prin luarea la cunoștință a sugestiilor și nemulțumirilor dvs.