Omagiu adus părintelui Craiovei-Maxima
Astăzi, 1 aprilie 2021, se comemorează 7 ani de când ne-a părăsit profesorul Corneliu Andrei Stroe. Veți rămâne mereu în inimile alb-albastre!
A fost unul dintre artizanii Craiovei Maxima. S-a aflat în conducerea clubului Universitatea Craiova din anul 1966. Timp de patru ani a ocupat funcția de secretar al CS Universitatea Craiova. Apoi, între 1970-1983 a fost vicepreședinte al clubului, iar în sezonul 1983-1984 președinte al CS Universitatea Craiova. În tot acest timp, a condus clubul spre marile performanțe pe plan intern și european.
Universitatea Craiova l-a omagiat pe legendarul președinte Corneliu Andrei Stroe, creatorul Craiovei Maxima. „Totul în jur e creaţia Dumneavoastră! Totul. Driblingul magnetic al lui Balaci, cântecul de la tribuna cu stemă, fenta lui Cârţu, trăsnetul lui Oblemenco, fulgerul de pe extremă al lui Zoli, eleganţa Căpitanului, forţa lui Deselnicu, sclipirile lui Geolgău, gara din Craiova ocupată de trenurile cu legiunile de studenţi alb-albaştri veniţi din toată ţara, ochii lui Ţicleanu, clasa lui Donose, detenta lui Cămătaru, stilul lui Beldeanu, linia impenetrabilă a apărării pe aliniamentul Negrilă – Tilihoi – Ungureanu, stângul lui Irimescu, imnul lui Păunescu, cursele lui Marcu, chitara lui Tudor Gheorghe, plonjoanele lui Lung, telefoanele cu Ştefan Andrei, tunelul lung de la vestiare, strigătul lui nea Sebi Domozină, centrările lui Badea, şerpuirile lui Gică Craioveanu, autocarul alb-albastru, stetoscopul doctorului Frânculescu, Sică pentru copiii lui, care eraţi toţi, ţigara lui nea Tică Oţet, bara lui Sorin de la Sarajevo, bara lui Zoli cu Benfica…“, scria Marius Mitran când Profesorul a plecat.
#CorneliuAndreiStroe
Gâlcă este antrenorul etapei, iar Crețu, Ivan și Bancu sunt incluși în echipa ideală
Mar, 30 Apr 2024
PLAYER - ESCORT | Universitatea Craiova - FCSB
Mar, 30 Apr 2024
Prețul unui pachet este de 680 lei, iar acesta include un kit complet de joc (tricou, șort, jambiere) și trei bilete la Tribuna 1. Tricoul de joc va putea fi personalizat fără costuri...
Meciul următor
Lun, 06 Mai 2024
21:00
FCSB
Play-off Liga 1
Stadionul „Ion Oblemenco”
DigiSport 1, Prima Sport, Orange Sport
Newsletter
Scrie-ne!
Datele personale colectate în formularul de mai sus vor fi folosite exclusiv pentru îmbunătățirea calității serviciilor noastre, prin luarea la cunoștință a sugestiilor și nemulțumirilor dvs.