Prima colaborare între Știința și un club privat de fotbal juvenil

Prima colaborare între Știința și un club privat de fotbal juvenil

A fost semnat primul contract de colaborare între Universitatea Craiova, clubul fanion al Olteniei, și cea mai importantă academie privată de fotbal din Bănie.

Juniorii din cadrul Academiei de Fotbal E-Twow vor crește în concordanță cu principiile Universității Craiova, iar tehnicienii din cadrul clubului nostru vor colabora îndeaproape cu cei ai partenerilor noștri, astfel încât procesul instructiv să fie similar.

Lucian Pretorian, manager CCJ Universitatea Craiova: „Este primul parteneriat cu o academie de fotbal din Craiova. Suntem deschiși la astfel de parteneriate și colaborări cu formații care împărtășesc aceleași valori. Din fericire, iată că a apărut în Craiova o astfel de academie, un astfel de club.”

Ovidiu Pașoi Sârbu, manager Academia de fotbal „E-Twow”: „Este o plăcere și onoare să certific acest parteneriat între Universitatea Craiova și clubul nostru. Pentru noi înseamnă un lucru mare. Antrenorii noștri se cunosc cu cei de la Știința, colaborează, împărtășim aceleași valori.”

Sorin Cârțu, președinte Universitatea Craiova: „Mă bucur că particip la un asemenea eveniment. Parteneriatul acesta este ceva remarcabil. Ne dorim să mai avem astfel de parteneriate. Sperăm să găsim niște jucători de excepție, care să ajungă să poarte tricourile Universității Craiova, să reprezinte orașul nostru.”

Cu această ocazie, Ovidiu Pașoi Sârbu, managerul Academiei de Fotbal E-Twow Craiova, a primit un cadou special. Sorin Cârțu, președintele Științei, și Lucian Pretorian, managerul Centrului de Copii și Juniori al „Campioanei unei Mari Iubiri”, i-au oferit un tricou personalizat al Universității.

Mult succes!

Liga 1 Betano

Meciul următor

Dum, 26 Mai 2024

20:00

U Cluj

Liga 1

Stadionul „Ion Oblemenco”

DigiSport 1, Prima Sport, Orange Sport

Clasamentul

# Echipa M P
2FC Rapid2952

Newsletter

Scrie-ne!

Datele personale colectate în formularul de mai sus vor fi folosite exclusiv pentru îmbunătățirea calității serviciilor noastre, prin luarea la cunoștință a sugestiilor și nemulțumirilor dvs.