Știința și Fare Network luptă împotriva tuturor formelor de discriminare
Universitatea Craiova răspunde apelului făcut de organizația Fare Network și ajută în lupta împotriva discriminării, inclusiv rasism, naționalism de extremă dreaptă, sexism, homofobie și discriminare împotriva persoanelor cu dizabilități. Astfel, clubul nostru a întreprins și va întreprinde în continuare o serie de acțiuni în acest sens, cu scopul de a combate aspectele negative din fotbal.
Fotbalul este cel mai popular sport din lume și ne aparține. Toată lumea ar trebui sa aibă dreptul de a juca, a viziona și a se bucura de fotbal fară a avea teama de discriminare. Acțiunile demarate de Fare Network au loc în perioada 5 - 19 octombrie, iar inițiativele tuturor cluburilor la nivel mondial cu siguranță vor aduce și schimbări majore.
Pentru a aduce o schimbare pozitivă, Universitatea Craiova și Fare:
- Luptă împotriva discrmininării la toate nivelele
- Folosesc fotbalul ca pe o unealtă pentru a combate discriminarea socială
- Facilitează dezvoltarea rețelei și schimbul de bune practici la un nivel transnațional
- Organizează activități pentru capacitarea grupurilor marginalizate și discriminate
- Susțin grupurile care luptă împotriva discriminării în fotbal
Programul de meci cu Sepsi OSK, în format digital
Sâm, 18 Mai 2024
Vă invităm să descărcați programul de meci cu Sepsi OSK în format digital.
Avancronica LPF a meciului cu Sepsi
Sâm, 18 Mai 2024
Nouă victorii, cinci remize şi cinci înfrângeri este palmaresul înregistrat de craioveni pe teren propriu în acest sezon. De partea cealaltă, covăsnenii au câştigat...
Meciul următor
Sâm, 18 Mai 2024
21:00
Sepsi Sf. Gheorghe
Play-off Liga 1
Stadionul „Ion Oblemenco”
DigiSport 1, Prima Sport, Orange Sport
Newsletter
Scrie-ne!
Datele personale colectate în formularul de mai sus vor fi folosite exclusiv pentru îmbunătățirea calității serviciilor noastre, prin luarea la cunoștință a sugestiilor și nemulțumirilor dvs.