Young Lions | Robert Lăpădătescu

Young Lions | Robert Lăpădătescu

Astăzi am stat de vorbă cu mijlocașul Robert Lăpădătescu, campion al Ligii de Tineret, aflat la primul cantonament cu echipa mare a Universității Craiova.

Data nașterii: 08.11.2006

Locul nașterii: Craiova

Înălțime: 1,79 m.

Greutate: 72 kg

Fotbaliștii preferați din lotul Științei: Vladimir Screciu și Alexandru Mateiu

“În primul rând vă salut și vă mulțumesc că-mi oferiți această șansă de a-mi spune povestea vieții. Pot spune ca am început fotbalul la o vârstă extrem de fragedă, ca marea majoritate a celor care practică fotbalul. La vârsta de 5 ani și jumătate am făcut primii pași către Academia de Fotbal „Gică Popescu”, avându-l antrenor pe domnul Nelu Petrișor. După doar 6 luni m-am mutat la F.E.F.S Craiova și acolo am fost pregătit de către domnul Bogdan Budescu, alături de care care am colaborat preț de un an de zile. După aceste perioade de început în fotbal a venit momentul să fac pasul cel mare și să ajung în curtea echipei mele de suflet, Universitatea Craiova, unde am fost condus de mai mulți antrenori, dar cele mai importante reușite din cariera mea le-am avut alături de domnul Ștefan Florescu. Am avut o generație fantastică, din punctul meu de vedere și am reușit să câștigăm împreună două campionate, U17 și U18, dar și o Supercupă, urmând ca după toate acestea să evoluăm în premieră în UEFA Youth League. Nu pot să îi uit din această serie a performanțelor sportive pe domnul Bogdan Budescu, alături de care am câștigat campionatul U16, pe domnul Alex Stoica, clasându-ne pe poziția a 3-a în țară și pe domnul Corneliu Papură, cel care m-a ajutat să mă dezvolt foarte mult pentru a putea face pasul către prima echipă.

Universitatea Craiova înseamnă foarte mult pentru mine. Personal, cred ca Știința este cel mai iubit club de fotbal din România, iar visul meu este să-mi fac debutul în echipa mare cât mai repede cu putință.

Munca, seriozitatea și determinarea mea au făcut ca astăzi să mă aflu aici, în Turcia, alături de „leii” Băniei. Mulțumesc staffului tehnic al clubului pentru această încredere acordată. Sper să mă dezvolt cât mai repede posibil pentru ca, într-o bună zi, să-mi fac apariția pe prima scenă a fotbalului românesc. Hai Craiova!”

Liga 1 Betano

Meciul următor

Lun, 29 Apr 2024

20:30

FC Rapid

Play-off Liga 1

Stadionul Superbet Arena - Giulești

DigiSport 1, Prima Sport, Orange Sport

Newsletter

Scrie-ne!

Datele personale colectate în formularul de mai sus vor fi folosite exclusiv pentru îmbunătățirea calității serviciilor noastre, prin luarea la cunoștință a sugestiilor și nemulțumirilor dvs.