Young Lions | Totul despre juniorul Rafael Vlăsceanu

Young Lions | Totul despre juniorul Rafael Vlăsceanu

Împreună îi cunoaștem mai bine pe juniorii Științei!

Nume: Rafael Andreeas Vlăsceanu

Data nașterii: 07.04.2005

Locul nașterii: Craiova

Înălțime: 1,95 m.

Greutate: 75 kg

Post: Portar

Cea mai importantă performanță: Campion al Ligii Elitelor U17

Jucătorii favoriți din lotul alb-albastru: Pigliacelli, Lazar și Rusu

Povestea vieții, spusă chiar de juniorul nostru: „Spre deosebirea de marea majoritate a celorlalți fotbaliști care s-au apucat de acest sport de la vârste multe mai fragede, eu mi-am început aventura când mai aveam puțin să împlinesc 8 ani, la FEFS Craiova, avându-l antrenor pe Bogdan Budescu. După aproximativ jumătate de an, întreaga noastră grupă de juniori din acel moment a făcut tranziția la Universitatea Craiova și, automat, venind la un club de top din România, am avut șansa de a ne dezvolta mult mai mult din toate punctele de vedere.

Următorul antrenor pe care l-am avut la Știința a fost Bogdan Vrăjitoarea, alături de care am reușit să ajungem de două ori consecutiv în finala campionatului națională. Din păcate, poate și printr-un cumul de factori, nu am reușit să ne impunem în ultimul act. În orice caz, niciodată nu am fost descurajat și am devenit mai puternic cu timpul.

Pe lângă fotbal, nu am vrut să neglijez nici școala. Am luat o notă foarte mare în examenul de capacitate și am fost admis, spre bucuria mea, la Colegiul Național „Frații Buzești”. Pe această cale, vreau să le mulțumesc public, atât dirigintei mele, cât și celorlalți profesori pentru înțelegere și pentru cum au fost alături de mine în acești ani. Mulțumesc și familiei mele care m-a susținut necondiționat și în special tatălui meu care m-a ajutat în ceea ce privește dezvoltarea sportivă.

Revenind la parcursul meu în fotbal de până acum, după aproximativ 3 ani de muncă alături de colegii mei și de antrenorul Ștefan Florescu, am reușit, în sfârșit, să câștigăm Finala Ligii Elitelor U17. Personal, a fost un vis împlinit, un vis pentru care am tras cu toții ca niște „nebuni” și glumind puțin, putem spune că a 3-a oară a fost cu noroc.

Este o realizare fantastică pentru mine să pot face parte din lotul echipei mari pentru acest stagiu de pregătire din Austria, primul pentru mine de altfel și am ocazia să mă pot antrena alături de jucători foarte buni pe care, până acum, i-am încurajat ca un suporter din tribune sau din fața televizorului. Sunt perfect conștient de faptul că mai am mult de muncă pentru a-mi îndeplini visul, acela de a debuta pe stadionul „Ion Oblemenco” în fața a 30.000 de suporteri.

Vă mulțumesc tuturor pentru toată încrederea acordată! Forza Știința!”

#YoungLions

Liga 1 Betano

Meciul următor

Dum, 21 Apr 2024

19:00

Sepsi Sf. Gheorghe

Play-off Liga 1

Stadionul Sepsi Arena

DigiSport 1, Prima Sport, Orange Sport

Newsletter

Scrie-ne!

Datele personale colectate în formularul de mai sus vor fi folosite exclusiv pentru îmbunătățirea calității serviciilor noastre, prin luarea la cunoștință a sugestiilor și nemulțumirilor dvs.