Ziua în care Craiovei Maxima i s-a închis o ușă, dar i s-au deschis milioane de ferestre

Ziua în care Craiovei Maxima i s-a închis o ușă, dar i s-au deschis milioane de ferestre

Campioana unei mari iubiri a fost la 45 de minute distanță de a duce România în prima finală europeană. 20 aprilie 1983 rămâne ziua în care ne-am oprit în semifinalele Cupei UEFA, dar legenda alb-albastră a continuat să meargă mai departe prin voi, suporterii.

Universitatea Craiova e ca o floare de colț. Este unică și pură, este a noastră! În urmă cu 39 de ani, la finalul meciului cu Benfica, scor 1-1, Știința s-a prăbușit de la suprema înălțime, dar a făcut-o demn și mândră că a lăsat moștenire un trecut care e mereu prezent și viitor.

Craiova a fost “spargătorul de gheață” din fotbalul românesc. La returul cu Benfica, s-a spus că Universității i s-a închis o ușă cand a ratat finala contra lui Anderlecht, dar, în același timp, i s-au deschis milioane de ferestre de mulțumire, de simpatie, de respect, de admirație. A fost ziua în care “Campioana unei mari iubiri” a devenit câștigătoarea morală a competiției.

Nu vrem să părem ipocriți și să arătăm cu degetul spre “ce ar fi fost dacă…”, dar avem dreptul să povestim suporterilor episodul în care Știința a ratat calificarea pe 20 aprilie 1983.

*”De la bal, la spital”! Pe 16 aprilie 1983, România învingea Italia, campioana mondiala en-titre, scor 1-0, în preliminariile Euro ’84. Succesul a fost posibil cu șase juveți în teren: Costică Ștefănescu, Ilie Balaci, Nicolae Ungureanu, Rodion Cămătaru, Ion Geolgău și Sorin Cârțu! Imediat după meciul de la București, cei șase magnifici au plecat spre Craiova, dar autobuzul s-a defectat pe autostradă. Patru zile mai târziu, oboseala acumulată după meciul contra squadrei azzurra și cea din noaptea nedormită pe drum au contat enorm în economia jocului cu portughezii.

*Transferul ciudat. Everestul pe care s-a cocoțat Craiova în 1983 a produs un entuziasm fără margini în România. Cei care au trăit momentele de după “dubla” cu echipa lusitană își amintesc isteria națională… meciul cu Benfica se rejoacă! Se vorbea doar despre ilegalitatea transferului mijlocașului Glenn Stromberg de la IFK Goteborg la Benfica. Suedezul primise drept de joc în timp ce era la încălzire, pe “Central”! Rămâne încă un mister care bântuie…

*4 centimetri în calea destinului. În minutul 75, regretatul Zoltan Crișan a lovit bara porții portugheze. A doua zi, juveții au constatat că regazonarea din fața porții, realizată de-a lungul timpului, făcuse ca bara transversală să fie cu 4 centimetri mai jos decât distanța regulamentară de 2,44 metri!

*Blestemul Filipovici. După golul marcat de Ilie Balaci, în minutul 17, Craiova era cu un picior în finală. Rodion Cămătaru a ratat apoi singur cu portarul Bento. În minutul 53, Zoran Filipovici a schimbat cursul istoriei, cu golul egalizator. Dar cine era acest Filipovici? Acel atacant care marcase de trei ori în poarta arădenilor de la UTA, în “dubla” cu Steaua Roșie Belgrad (3-0 și 3-1, în 1970, în Cupa Campionilor Europeni), și cel care ne ucisese speranțele, cu un ultim gol, de a merge la Mondialul argentinian din 1978, după meciul de pomină România – Iugoslavia 4-6!

Probabil, peste ani, Zoltan Crișan a „zugrăvit” cel mai bine imaginea zilei de 20 aprilie 1983: „Lumea a fost de părere că marea echipă a Craiovei s-a destrămat când jucătorii au început să plece. Nu e adevărat. Craiova Maxima, așa cum ni s-a spus, a apus mult mai înainte, poate chiar după meciul cu Benfica, pe culoarul lung și întunecos care ducea la vestiar”.

#AbonatiLaIstorie

Liga 1 Betano

Meciul următor

Dum, 15 Sep 2024

18:15

Politehnica Iași

Liga 1

Stadionul Emil Alexandrescu

DigiSport 1, Prima Sport

Clasamentul

# Echipa M P
1U Cluj818
2Universitatea Craiova815
3Oțelul Galați715
4CFR Cluj713
5FC Petrolul813
6FC Dinamo812
7FC Hermannstadt811
8Unirea Slobozia811
9FC Rapid89
10FCSB78
11FC Farul88
12Sepsi Sf. Gheorghe88
13UTA Arad87
14Politehnica Iași87
15FC Botoșani76
16Gloria Buzău85

Newsletter

Scrie-ne!

Datele personale colectate în formularul de mai sus vor fi folosite exclusiv pentru îmbunătățirea calității serviciilor noastre, prin luarea la cunoștință a sugestiilor și nemulțumirilor dvs.