Universitatea Craiova - CSKA Sofia 2-4

Universitatea Craiova - CSKA Sofia 2-4

Universitatea Craiova a fost învinsă de cea mai titrată echipă din Bulgaria, CSKA Sofia.

Primul amical de pregătire al Științei a avut loc în această seară de la ora 18:00 (19:00 - ora României) în localitatea austriacă Jenbach. 

Devis Mangia a optat pentru următorul prim „11”: Calancea - Dimitrov, Barthe, Kelic, Briceag, Băluță, Enache, Gustavo, Mateiu, Bancu, Ivan (min. 2, 19).

De cealaltă parte, Stamen Belchev a optat pentru următoarea formulă: Kitanov - Atanasov, Manolev, Dulgerov, Georgiev, Pinto, Kolev (min. 38, 72), Angelov (min. 31), Despodov, Kuhlman, Kubemba.

Spectatori: 200

Stadion: baza sportivă Jenbach

Universitatea Craiova a început această partidă furibund, reușind să treacă în avantaj încă din minutul doi. Vârful clubului nostru, Andrei Ivan, a reușit să marcheze din pasa lui Bancu. Alb-albaștrii au continuat să atace imediat după marcarea golului, astfel că presiunile exercitate asupra porții bulgare au fost răsplătite. Același Ivan a reușit să facă dubla în minutul 19, de data aceasta pasa decisivă fiindu-i oferită de Băluță. CSKA Sofia a reușit să reducă din diferență în minutul 31 prin mijlocașul Angelov. La șapte minute după, bulgarii egalează prin șutul de la mare distanță expediat de către Kolev.

La pauza meciului de pregătire, tehnicianul italian al Științei a schimbat întreaga echipă, dorind să mizeze pe cei tineri: Mitrovic - Vlădoiu, Popov, Screciu, Petre, Buzan, Drăghici, Bîrzan, Popescu, Burlacu, Jurj.

Partea a doua a meciului s-a disputat sub semnul echilibrului, ambele echipe având de multe ori posibilitatea a de a trece în avantaj. Bîrzan a executat periculos o lovitură liberă din preajma careului advers în minutul 57, însă șutul a trecut puțin pe lângă vinclul porții lui Kitanov. Replica bulgarilor a venit șase minute mai târziu, când șutul lui Anasov din interiorul careului a fost respins în corner de către Mitrovic. CSKA Sofia a trecut în avantaj în minutul 72, prin golul înscris de la aproximativ 30 de metri de mijlocașul Kolev. Cu două minute înaintea de fluierul de final, bulgarii și-au mărit avantajul prin Nedialkov.

Scorul a rămas neschimbat până la finalul partidei, astfel că Știința pierde primul amical, disputat în compania echipei CSKA Sofia, cu scorul de 2-4.

 

Liga 1 Betano

Meciul următor

Dum, 21 Apr 2024

19:00

Sepsi Sf. Gheorghe

Play-off Liga 1

Stadionul Sepsi Arena

DigiSport 1, Prima Sport, Orange Sport

Newsletter

Scrie-ne!

Datele personale colectate în formularul de mai sus vor fi folosite exclusiv pentru îmbunătățirea calității serviciilor noastre, prin luarea la cunoștință a sugestiilor și nemulțumirilor dvs.